SINGURĂTATE ÎN NOI (1/∞)

Publicat pe Actualizat pe


 / o versificație-răspuns despre care voi vorbi mai târziu /

Orice lacrimă ia forma picăturii chinezești

când curge prin aerul închis

al singurătății.

*

Copacii n-au yin și yang.  Florile n-au presentimentul morții.

Un bătrân își tamponează instinctiv cozile ochilor

cu o batistă plină de riduri.

 *

Nicio voce interioară nu se poate propaga

prin vidul sufletesc.

 *

Pereții au îmbătrânit în ritm cardiac.

 *

(Ce s-ar întâmpla dacă pasul

ar căpăta materialitatea piciorului?)

 *

În căutarea timpului pierdut,

mă tai în cioburi de clepsidră.

*

Pe globul ocular

 mi-au apărut cercuri concentrice, 

ca pe trunchiurile copacilor.

 *

(Ce s-ar întâmpla dacă ferestrele

Ar deveni conținutul imaginii din spatele lor?)

 *

”Moartea lentă” nu există. Moartea se consumă brusc.

Singurătatea e trăire decelerată.

Privirea în gol,

liniștea impusă a gândurilor, 

așteptarea.

*

Totul curge.

Totul e succesiune.

Încremenirile au fost inventate de poeți.

*

Orice lacrimă ia forma picăturii chinezești,

când curge.

Anunțuri

14 gânduri despre „SINGURĂTATE ÎN NOI (1/∞)

    Irina a spus:
    August 5, 2014 la 11:19 am

    „(Ce s-ar întâmpla dacă pasul

    ar căpăta materialitatea piciorului?)”…
    Ne-am bătători singuri câte un pământ al fiecăruia. Aşa, parcurgem la nesfârşit cărările altor preumblări neobosite de o civilizaţie şi încă un pic. Are fir de logică ce zic?
    De ce au inventat poeţii încremenirile? Ca să păcălească durerea veşniciei ce le e interzisă ca oricărui alt muritor?

    Apreciază

      ComiCultural a răspuns:
      August 5, 2014 la 12:29 pm

      Are fir de logică ce zici. Eu am pus o întrebare la care nu am dorit să răspund. Pentru că poezia trebuie să pună multe întrebări la care să își răspundă singur cititorul. Dar îmi pare bine că mă întrebi!

      Apreciază

        Irina a spus:
        August 5, 2014 la 12:38 pm

        Iertare… Defectul vine poate din faptul că la rându-mi scriu poezii. Rar, dar am şi păcatul ăsta. Mulţumesc de lămurire.

        Apreciază

          ComiCultural a răspuns:
          August 5, 2014 la 12:44 pm

          ”Iertare” nu e un cuvânt necesar în cazul de față. Nu sunt un mimoz baricadat într-un turn de fildeș, de obicei vreau să fac disecții publice pe texte poetice, ale mele sau ale altora. Doar aici am făcut o excepție. Merci de părere-analiză!

          Apreciază

            Irina a spus:
            August 5, 2014 la 1:00 pm

            Cu drag.
            P.S. Mimozii nu stau baricadaţi în turnuri de fildeş, scriu pentru ei şi cerşesc laude internaute. Ori aici am ştiut de la prima citire că nu e cazul. Zi cu bucurii.

            Apreciază

    SofiArt a spus:
    August 5, 2014 la 2:57 pm

    Totul curge, dar nimic nu se pierde.
    Ți-am regăsit timpul!
    Doar clepsidra ți s-a transformat
    în glob de cristal.
    Acum îți pot ghici vârsta.
    Îți picură din ochi
    ca dintr-o stalactită.
    Anii îți sunt numărați.
    Picătură cu picătură.

    Apreciază

    ComiCultural a răspuns:
    August 6, 2014 la 3:45 pm

    Îmi picură
    Toată sarea încăpută
    În șaizeci la sută apă,
    cât a mai rămas din mine,
    Sarea pământului
    În care mă întorc,
    Lacrimă după lacrimă.
    Patimă după patimă.

    Apreciază

    divagaţii a spus:
    August 6, 2014 la 8:24 pm

    Singurătatea e atemporală
    e matricea fierbinte
    în care ne naștem continuu
    la nesfârșit
    e tiparul elastic
    în care ne recombinăm
    visele, năzuințele, dorurile
    într-o dublă, dulce spirală.
    Singurătatea e formula
    ființei noastre
    aflate în chinurile alchimice
    ale căutării în alții.

    Apreciază

    dagatha a spus:
    August 24, 2014 la 11:48 pm

    Mi-a plăcut rău!
    Mi-a adus aminte de niște încercări mai vechi pe care le-am numit zenisme, dar nu se cade să las link așa…pe nepregătite.
    Dar mi-a plăcut! Rău!

    Apreciază

      ComiCultural a răspuns:
      August 25, 2014 la 9:54 am

      Pune link, e spre binele reciproc!
      A fost o forțare personală de primenire a stilului personal. Adresată în primul rând creierelor, apoi sufletelor. (Cel puțin aparent) antipoetic, necurgător, neemoțional, dar poezia e altceva în zilele noastre decât pe vremea lui Nichita. Firește, nu pretind că scriu poezie competitivă cu cei recunoscuți de critică, dar încerc să mă apropii de ei.
      Și bineînțeles că îmi place când găsesc receptori de poezie aidoma mie.

      Apreciază

        dagatha a spus:
        August 25, 2014 la 10:03 am

        Ezitarea reiese din faptul că linkul nu ar putea atinge măcar genunchiul broaştei! 😆 Şi nu spun asta pentru că aş fi vreo modestă…
        Mie mi-au plăcut mereu cei care s-au jucat frumos, natural, fără pic de sforțare cu sensurile cuvintelor. Şi de aceea exclam necontrolat cu riscul de a fi uşor ridicolă. 🙂
        Am să revin. 🙂

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s