ar căpăta materialitatea piciorului?)”…
Ne-am bătători singuri câte un pământ al fiecăruia. Aşa, parcurgem la nesfârşit cărările altor preumblări neobosite de o civilizaţie şi încă un pic. Are fir de logică ce zic?
De ce au inventat poeţii încremenirile? Ca să păcălească durerea veşniciei ce le e interzisă ca oricărui alt muritor?
Are fir de logică ce zici. Eu am pus o întrebare la care nu am dorit să răspund. Pentru că poezia trebuie să pună multe întrebări la care să își răspundă singur cititorul. Dar îmi pare bine că mă întrebi!
”Iertare” nu e un cuvânt necesar în cazul de față. Nu sunt un mimoz baricadat într-un turn de fildeș, de obicei vreau să fac disecții publice pe texte poetice, ale mele sau ale altora. Doar aici am făcut o excepție. Merci de părere-analiză!
Cu drag.
P.S. Mimozii nu stau baricadaţi în turnuri de fildeş, scriu pentru ei şi cerşesc laude internaute. Ori aici am ştiut de la prima citire că nu e cazul. Zi cu bucurii.
Totul curge, dar nimic nu se pierde.
Ți-am regăsit timpul!
Doar clepsidra ți s-a transformat
în glob de cristal.
Acum îți pot ghici vârsta.
Îți picură din ochi
ca dintr-o stalactită.
Anii îți sunt numărați.
Picătură cu picătură.
Îmi picură
Toată sarea încăpută
În șaizeci la sută apă,
cât a mai rămas din mine,
Sarea pământului
În care mă întorc,
Lacrimă după lacrimă.
Patimă după patimă.
Singurătatea e atemporală
e matricea fierbinte
în care ne naștem continuu
la nesfârșit
e tiparul elastic
în care ne recombinăm
visele, năzuințele, dorurile
într-o dublă, dulce spirală.
Singurătatea e formula
ființei noastre
aflate în chinurile alchimice
ale căutării în alții.
Mi-a plăcut rău!
Mi-a adus aminte de niște încercări mai vechi pe care le-am numit zenisme, dar nu se cade să las link așa…pe nepregătite.
Dar mi-a plăcut! Rău!
Pune link, e spre binele reciproc!
A fost o forțare personală de primenire a stilului personal. Adresată în primul rând creierelor, apoi sufletelor. (Cel puțin aparent) antipoetic, necurgător, neemoțional, dar poezia e altceva în zilele noastre decât pe vremea lui Nichita. Firește, nu pretind că scriu poezie competitivă cu cei recunoscuți de critică, dar încerc să mă apropii de ei.
Și bineînțeles că îmi place când găsesc receptori de poezie aidoma mie.
Ezitarea reiese din faptul că linkul nu ar putea atinge măcar genunchiul broaştei! 😆 Şi nu spun asta pentru că aş fi vreo modestă…
Mie mi-au plăcut mereu cei care s-au jucat frumos, natural, fără pic de sforțare cu sensurile cuvintelor. Şi de aceea exclam necontrolat cu riscul de a fi uşor ridicolă. 🙂
Am să revin. 🙂
"Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri." (Regele Mihai I de România)
ComiCultural 
august 5, 2014 la 11:19 am
„(Ce s-ar întâmpla dacă pasul
ar căpăta materialitatea piciorului?)”…
Ne-am bătători singuri câte un pământ al fiecăruia. Aşa, parcurgem la nesfârşit cărările altor preumblări neobosite de o civilizaţie şi încă un pic. Are fir de logică ce zic?
De ce au inventat poeţii încremenirile? Ca să păcălească durerea veşniciei ce le e interzisă ca oricărui alt muritor?
ApreciazăApreciază
august 5, 2014 la 12:29 pm
Are fir de logică ce zici. Eu am pus o întrebare la care nu am dorit să răspund. Pentru că poezia trebuie să pună multe întrebări la care să își răspundă singur cititorul. Dar îmi pare bine că mă întrebi!
ApreciazăApreciază
august 5, 2014 la 12:38 pm
Iertare… Defectul vine poate din faptul că la rându-mi scriu poezii. Rar, dar am şi păcatul ăsta. Mulţumesc de lămurire.
ApreciazăApreciază
august 5, 2014 la 12:44 pm
”Iertare” nu e un cuvânt necesar în cazul de față. Nu sunt un mimoz baricadat într-un turn de fildeș, de obicei vreau să fac disecții publice pe texte poetice, ale mele sau ale altora. Doar aici am făcut o excepție. Merci de părere-analiză!
ApreciazăApreciază
august 5, 2014 la 1:00 pm
Cu drag.
P.S. Mimozii nu stau baricadaţi în turnuri de fildeş, scriu pentru ei şi cerşesc laude internaute. Ori aici am ştiut de la prima citire că nu e cazul. Zi cu bucurii.
ApreciazăApreciază
august 5, 2014 la 1:01 pm
a, corect! … fac erori logice, sunt prins și cu alte activități
ApreciazăApreciază
august 5, 2014 la 1:36 pm
Să nu trec drept vreun virtuos, am toate viciile acceptabile din lume 🙂 . Și uneori le și exteriorizez.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
august 5, 2014 la 2:57 pm
Totul curge, dar nimic nu se pierde.
Ți-am regăsit timpul!
Doar clepsidra ți s-a transformat
în glob de cristal.
Acum îți pot ghici vârsta.
Îți picură din ochi
ca dintr-o stalactită.
Anii îți sunt numărați.
Picătură cu picătură.
ApreciazăApreciază
august 6, 2014 la 3:45 pm
Îmi picură
Toată sarea încăpută
În șaizeci la sută apă,
cât a mai rămas din mine,
Sarea pământului
În care mă întorc,
Lacrimă după lacrimă.
Patimă după patimă.
ApreciazăApreciază
august 6, 2014 la 8:24 pm
Singurătatea e atemporală
e matricea fierbinte
în care ne naștem continuu
la nesfârșit
e tiparul elastic
în care ne recombinăm
visele, năzuințele, dorurile
într-o dublă, dulce spirală.
Singurătatea e formula
ființei noastre
aflate în chinurile alchimice
ale căutării în alții.
ApreciazăApreciază
august 8, 2014 la 11:39 pm
E de dezvoltat pe tema ”căutării în alții”, vast subiect.
ApreciazăApreciază
august 24, 2014 la 11:48 pm
Mi-a plăcut rău!
Mi-a adus aminte de niște încercări mai vechi pe care le-am numit zenisme, dar nu se cade să las link așa…pe nepregătite.
Dar mi-a plăcut! Rău!
ApreciazăApreciază
august 25, 2014 la 9:54 am
Pune link, e spre binele reciproc!
A fost o forțare personală de primenire a stilului personal. Adresată în primul rând creierelor, apoi sufletelor. (Cel puțin aparent) antipoetic, necurgător, neemoțional, dar poezia e altceva în zilele noastre decât pe vremea lui Nichita. Firește, nu pretind că scriu poezie competitivă cu cei recunoscuți de critică, dar încerc să mă apropii de ei.
Și bineînțeles că îmi place când găsesc receptori de poezie aidoma mie.
ApreciazăApreciază
august 25, 2014 la 10:03 am
Ezitarea reiese din faptul că linkul nu ar putea atinge măcar genunchiul broaştei! 😆 Şi nu spun asta pentru că aş fi vreo modestă…
Mie mi-au plăcut mereu cei care s-au jucat frumos, natural, fără pic de sforțare cu sensurile cuvintelor. Şi de aceea exclam necontrolat cu riscul de a fi uşor ridicolă. 🙂
Am să revin. 🙂
ApreciazăApreciază