De la ”ușurătatea” emoțiilor lui Kundera la ”greutatea” acceptării acestora

Publicat pe Actualizat pe


/ și o scurtă trecere prin ”eterna reîntoarcere” a lui Nietzsche /

 

Nu de mult, am experimentat cu surprindere o senzație incredibilă: răsfoind o carte despre Hitler, m-am trezit emoționat în fața câtorva fotografii ale acestuia: îmi aminteau de anii copilăriei mele, pe care i-am trăit în timpul războiului. Mai mulți membri ai familiei mele și-au găsit moartea în lagărele de concentrare naziste; dar ce însemna moartea lor pe lângă fotografia lui Hitler, care îmi evocă o vreme apusă a vieții mele, o vreme ce nu va mai reveni?
Astfel își radiografiază Milan Kundera memoria emoțională în debutul cărții ”Insuportabila ușurătate a ființei”. Introspecție nemiloasă, sinceritate-șoc.
Afirmația de mai sus e parte dintr-un expozeu pe tema ”eternei reîntoarceri”, unul dintre pilonii metafizicii lui Nietzsche. Pe scurt, Nietzsche a emis ipoteza repetabilității tuturor experiențelor noastre lumești. Istoria se repetă, nu doar la nivel macro, ci și la nivel de indivizi. Astfel, aria de manifestare a voinței noastre este drastic limitată, suntem predestinați, iar libertatea este o iluzie. Această recurență perpetuă ar intra oarecum în conflict cu ipoteza (inclusiv creștină) a liberului arbitru, care acordă omului anumite grade de libertate în luarea deciziilor privitoare la destinul său.
(Teoria lui Nietzsche a început să prindă cheag și în rândul oamenilor de știință, deși încă nu s-a impus definitiv. Se pare că o mare parte dintre decizii le luăm inconștient, dirijați cerebral, nu dezvolt aici. Citiți pe www.descopera.ro .) 
 Nietzsche vede în această repetabilitate o anumită ”greutate” care apasă pe indivizi, îngrădiți în luarea deciziilor, astfel încât liberul arbitru este pus sub semnul îndoielii.
În schimb, Kundera contrapune ”greutății” lui Nietzsche ”ușurătatea”  unicității existenței umane: destinul este implacabil, suntem unici și irepetabili. Și devenim ”ușori” prin efectul absenței  ”eternei reîntoarceri”.

*

Acum voi evada din zona raționamentului central al romanului ( opoziția dintre ”ușurătatea” și ”greutatea”  ființei) într-una neexplorată de Kundera în paginile acestei cărți: opoziția sau convergența dintre emoțiile pozitive și cele negative.
Mă întorc la citatul din startul articolului. Cum gestionăm fascinația pe care o resimțim față de o Oroare cu care am fost contemporani și care ne-a afectat în cel mai odios mod familia (dar nu direct, pe noi înșine!) ? Este copilăria-tinerețea o circumstanță nostalgic-atenuantă, capabilă să relativizeze inumanitatea unui Hitler, unui Stalin, unui Mussolini? 
Nuanțez, deși Kundera n-o face în carte: nu e vorba despre o adicție emoțională față de Hitler. În fotografie putea fi oricine altcineva:  Torquemada, Pol Pot, Ivan cel Groaznic, condiția era ca emitentul ideii să fi fost contemporan cu personajul. Fotografia conține simbolistica acelor irepetabile experiențe,  din perioada în care autorul se simțea liber și nemuritor. DAR Milan nu se disculpă nicio clipă față de vinovata sa percepție, ba chiar se adâncește în rană: ” Această împăcare cu Hitler trădează profunda perversiune morală, inerentă unei lumi întemeiate esențial pe inexistența întoarcerii, căci în această lume totul e dinainte iertat și, deci, totul e îngăduit în mod cinic”. Nuanțabil punct de vedere, cu tot sâmburele de adevăr cinic. Rămân la părerea că ”împăcarea cu Hitler” trebuie tradusă prin întoarcerea emoțională la un timp și la o stare de spirit iremediabil pierdute.

*

Aplicând  judecățile de mai sus la contextul României post-’89, parcă-i înțelegem pe cei (mulți!) ce regretă comunismul. Și pe Ceaușescu, personal.
Identific aici o dublă justificare a nostalgicilor ne-nomenclaturiști (nomenclaturiștii și torționarii intră sub incidența altui tip de judecată). Întâi, regretul unor beneficii devenite greu accesibile după 1989 (garanția unui loc de muncă sau accesul la beneficii de uz curent). Apoi, nostalgia după o tinerețe irepetabilă (valabilă în orice context existențial, nu doar în regimurile totalitare).
În fața unui Ceaușescu imortalizat în contextul producției-record de cartofi, multor români le vor vibra stimulatoarele cardiace, cu sentimentul amidonului pierdut, al țărânei planificat roditoare și al proprietății de stat. La coadă în piață, la cartofi, cu preț de mercurial.
 
1985_Nicolae Ceausescu intr-o vizita de lucru la CAP Ruginoasa
Ia un octogenar și pune-i la mână un ceas Pobeda. Zeci de furnicături îi vor străbate brațul cu gândul la tinerețea romantic-sovietizată, la timpul parcă încremenit în șantierele noroioase ale patriei, la cântecele patriotice însuflețitoare, la seducția heirupismelor ideologizate.
Ceas Pobeda
 
Câte milioane de bărbați s-or fi bărbierit glorios cu lamele ”Sputnik” – expresie facială a victoriei sovietice în lupta pentru cucerirea spațiului cosmic cu ”retrogranzii” capitaliști?!. . .
Sputnik lame de ras
 
Câte femei fertile nu au ”beneficiat” de prezervativele chinezărești ”Protex”?! Ce sentiment de complicitate se poate naște într-o femeie care s-a ”întovărășit” cu cauciucul protector, în climatul de teroare psihică instaurat prin celebrul decret anti-avort din 1966? 

 

prezervativ protex anii 70
 
Concluzia pare simplă.
Orice om este mișcat de nostalgia copilăriei-tinereții, indiferent de atrocitățile aferente. EMOȚII POZITIVE.
Orice om resimte și traumele, conștientizat sau nu, chiar dacă se raportează la cea mai frumoasă perioadă a vieții. EMOȚII NEGATIVE.
OPOZIȚIE sau CONVERGENȚĂ?
Filtrare. Și coexistență armonizată. 
Iar balanța dintre extreme trebuie subordonată, obligatoriu, RAȚIONALULUI. Dincolo de EMOȚII, dincolo de repetabilitatea sau unicitatea atrocităților, dincolo de ”ușurătatea” sau ”greutatea” ființei, există Liberul arbitru numit Conștiință. Până la proba contrarie.
Maniheiștii nu vor accepta aceste rânduri.
Anunțuri

51 de gânduri despre „De la ”ușurătatea” emoțiilor lui Kundera la ”greutatea” acceptării acestora

    july a spus:
    August 26, 2014 la 4:53 pm

    Nu cred ca este ontologic binele si raul, insa din tot ce am citit pana acum, se pare ca exista o gena a ,,raului”, cum exista una a dependentei . Dar exista liberul arbitru si poti alege constient una din cele doua, binele sau raul . 😀

    Apreciază

      ComiCultural a răspuns:
      August 27, 2014 la 10:33 am

      Cam ca tine e, combinând filosofia cu genetica și luând în calcul ultimele descoperiri.
      Eu am vrut, însă, să evidențiez o idee foarte puternică pe care Kundera a lăsat-o înghițită de tema centrală a romanului. Și cred că se pot face romane în serie pe tema asta.

      Apreciază

    Sorina a spus:
    August 27, 2014 la 1:12 pm

    Predestinarea presupune trecerea printr-o anume insiruire de situatii (nu detaliez acum ce e cu aceste situatii); liberul arbitru presupune exercitarea alegerii solutiei pe care o aplicam in fiecare dintre acestea. O situatie in care am gresit va reveni pana cand ne vom invata lectia din ea. Si e cat se poate de logic sa fie asa!
    De ex.:
    Sunt un copil mic, la varsta formarii primelor reflexe. Vad o flacara aprinsa si, ca o molie fara minte, dau sa bag mana in lumina aia care ma atrage irezistibil. Sunt sfatuit (de mama, sa zicem) sa nu bag mana in foc pentru ca e „Ufff!” si o sa ma doara. Predestinarea include situatia in care eu stau in fata flacarii si am de luat decizia daca bag mana in foc sau nu.
    Exista cele 3 variante:
    1. Daca am putin creier (greu de crezut!), voi asculta si imi voi invata lectia fara sa sufar. (Asta e situatia ideala, deci nu se ia in considerare! 😀 )
    2. Daca nu am creier, voi baga mana in flacara si voi constata ca mama a avut dreptate. Din nou, daca am putin creier (lucru inca si mai greu de crezut), imi voi invata lectia si altadata nu voi mai baga mana in foc.
    3. Daca nu am creier nici cat o musca, voi baga mana in foc (repetand experienta in diferite momente ale vietii) pana ma voi frige suficient de tare cat sa ma conving ca e mai bine sa nu mai fac asta. Si, la un moment dat, vazand flacara, nu imi voi mai arde mana. Moment din care niciodata nu imi voi mai arde mana, sirul acestei experiente (avand ca rol sa ma invete ca focul ma raneste sau macar imi creeaza senzatii neplacute) se va intrerupe.
    De aici si vorba: sunt oameni care invata din greselile altora, altii care invata din greselile proprii si altii care nu invata din nici unele… 🙂
    Aceste lucruri pot fi explicate atat spiritual, cat si stiintific (psihologic). QED! 😉

    Apreciază

      ComiCultural a răspuns:
      August 27, 2014 la 3:04 pm

      E buna expunerea ta. Eu aleg situații cu substrat psihologic mai mult pentru a ajunge în zona filosofic-sociologică, preferabil cu substrat satiric, dar nu obligatoriu.
      Și o observație: Kundera e pe un palier superior de receptare emoțională, el vorbește din perspectiva unui adult ce se îndreaptă spre o binemeritată senectute 🙂 .
      Indiferent cât învățăm, ne și place să greșim, suntem un amalgam de trăiri contradictorii, acționăm impulsiv și cerebral, suntem buni și răi, suntem aici și departe. Și așa mai departe, din aproape în aproape.

      Apreciază

    psi a spus:
    August 27, 2014 la 5:30 pm

    da, liberul arbitru până la proba contrarie, bine spui. uneori reacţiile noastre par desprinse dintr-un alt scenariu, de care suntem mai puţin conştienţi.

    curios ştii ce este? că în realitatea noastră măruntă, oamenii au tendinţa de a scoate mai uşor la iveală emoţiile negative, amintirile mai puţin plăcute pe care le au. psihologii ar spune că aceasta este o practică a neiertării de sine şi chiar o lipsă a iubirii de sine, factor declanşator al depresiei, boala cea mai des întâlnită la momentul actual. ceea ce contravine puţin îndemnurilor religioase de iubire, iertare…
    chiar, câţi dintre noi practică de fapt acea „iubire faţă de aproapele”? 🙂

    mă tem însă că de-ar fi să mă aşezi în faţa unei fotografii cu vreuna dintre odraslele „conducătorului iubit” cu care am fost contemporană, mi-ar fi greu să simt duioşie. pentru că mi-aş aminti instant acei ochi albaştri ai securităţii… cred că atunci mi-a fost cel mai teamă în viaţa mea. 😀 iubirea faţă de aproapele?… se pare că mai am mult de iertat şi mult de învăţat.

    Apreciază

      ComiCultural a răspuns:
      August 28, 2014 la 1:59 pm

      Întru totul de acord. Eu am fost surprins de afirmația lui Kundera (care e din perspectiva scriitorului, nu a personajului!).
      E greu de făcut o statistică, depresia nu e un fenomen majoritar, declanșat în masă. E, pur și simplu, mai vizibil mediatic. Dar este în creștere, se pare. Majoritatea, însă, suntem în faze incipiente 🙂 – și nu toți vom ajunge în fazele superioare, cu siguranță…
      Iubirea față de aproape e în tine sau nu. E educată de timpuriu sau nu. Aproape nimeni nu se schimbă esențial la maturitate. Am prin drafturi un material pe tema asta, dar câte articole nu am început și le-am lăsat apoi pradă uitării sau lipsei de timp?!

      Apreciază

        psi a spus:
        August 28, 2014 la 2:05 pm

        vrei să-ţi mai dau ceva de lucru? vorbisem acum câteva minute cu relbelle despre „strigăte și șoapte” al lui bergman. şi i-am spus că filmul acesta trebuie revăzut, dar că „povestirea” lui o văd numai din condeiul tău ieşită.
        despre depresie am să scriu cu certitudine, dar numai după ce termin anatomia ei. cât despre … aproapele, chiar mă faci curioasă. 😀 o veni el, timpul potrivit…

        Apreciază

          ComiCultural a răspuns:
          August 28, 2014 la 2:34 pm

          Am ridicat mănușa! Merci de ”încondeiere”, dar sunt destui capabili să-l radiografieze pe ”Strigăte și șoapte”. Eu am doar mania de a scrie ce n-au scris alții, asta încerc să fac pe blogul ăsta mic și nesimțit.
          Cred că am văzut toate filmele importante ale lui Bergman, Îmi lipsește ”Fanny and Alexander”, nu am avut curajul să mă înham la peste 4 ore de vizionare!
          Tristețea, depresia, maladivul, morbidul – sunt niște constante în filmele lui Bergman, în diferite faze și forme de manifestare. Nu știu dacă alt regizor a reușit să oglindească mai bine decât el stările astea. Un maestru al emoțiilor negative, ca să rămân on topic 🙂

          Apreciază

            psi a spus:
            August 28, 2014 la 3:23 pm

            or fi destui capabili, dar sunt și destui… prieteni, colegi de cuvânt?
            și chiar îmi place mania ta. și știi.
            musai trebuie să revăd filmul, ca să discutăm cu imagini reîmprospătate! 🙂

            Apreciază

              SofiArt a spus:
              August 28, 2014 la 3:29 pm

              Da, îmi place mult ideea. Ar fi și mai frumos, în măsura în care timpul ne permite, să alegem și să (re)vedem un film de referință, săptămânal și să comentăm pe marginea lui. Ce părere aveți?

              Apreciază

                psi a spus:
                August 28, 2014 la 3:31 pm

                cu critic de serbiciu miai? mă bag! 😀

                Apreciază

                  SofiArt a spus:
                  August 28, 2014 la 3:34 pm

                  Critic de ser-viciu :)) La bici, nu mă bag :))

                  Apreciază

                    psi a spus:
                    August 28, 2014 la 3:50 pm

                    era varianta colorat-voalată de la șerb… și eu mă feresc de bice, ai de blana mia! :)))))
                    usturătatea blăniței #cumarveni! :))))
                    oprește-mă, ma belle, că mă dă miai afar!

                    Apreciază

                      SofiArt a spus:
                      August 28, 2014 la 3:57 pm

                      cred că ne va „ex-comunica” pe amândouă cât de curând :))

                      Apreciază

                      psi a spus:
                      August 28, 2014 la 4:10 pm

                      ba să ne in-comunice! 😛 e penurie de comentatori cu blană!

                      Apreciază

                    ComiCultural a răspuns:
                    August 28, 2014 la 3:57 pm

                    Hey, eu nu sunt critic! Eu sunt un simplu lăudarnic ! Amator, ca va s’zică! Prefer să nu descriu filmele care nu mi-au plăcut!… Dar ar fi plăcut sentimentul, să descalific filmele proaste (care se descalifică singure, oricum).

                    Apreciat de 1 persoană

                      ComiCultural a răspuns:
                      August 28, 2014 la 4:06 pm

                      Chiar vă invit cât mai afară! Din pielea voastră! …

                      Apreciază

                      SofiArt a spus:
                      August 28, 2014 la 4:08 pm

                      Ideea era să alegem filme care să ne placă. Poți propune chiar tu. Dar să nu începi cu „Incredibila ușurătate a ființei”, cu J. Binoche și DD Lewis. Dincolo de rolurile foarte reușite ale celor doi, filmul nu surprinde nici pe departe trăirile personajelor descrise de Kundera. Pentru cine nu a citit cartea, filmul e bine făcut, după carte însă, aș putea spune că este o ușurătate.

                      Apreciat de 1 persoană

    ComiCultural a răspuns:
    August 28, 2014 la 4:13 pm

    Eu încep cu ”Veronica”. Sau cu ”Dumbrava Minunată”. Sau cu ”Fluke, o minune de cățel”, să sperii un pic blănoasele voastre…

    Apreciat de 1 persoană

      SofiArt a spus:
      August 28, 2014 la 4:43 pm

      Dacă Veronica nu se hotărăște să moară, tot e bine :))

      Apreciază

    psi a spus:
    August 28, 2014 la 5:01 pm

    măi, eu zic s-o lăsăm pe veronica să moară! așa vrea, așa să facă!
    propun, firesc, să începem cu pilda cinematografiei, această capodoberă irepetabilă și inimaginabilă numită simplu: pisicile aristocratice. :))))

    Apreciază

    SofiArt a spus:
    August 28, 2014 la 5:14 pm

    Evident, face mâțul ce face și tot în curtea lui își trage ghemul. Dincolo de glumă, filmul „Pisicile aristocrate” chiar e o capodoperă, pentru mine e regele desenelor animate. Să nu mai vorbim de muzică. Ce petrecere jazzoasă am încinge. Eu vreau să fiu Marie. Rămâne să vă disputați voi rolurile artiștilor Berlioz și Toulouse :))

    Apreciat de 1 persoană

      SofiArt a spus:
      August 28, 2014 la 5:23 pm

      Dacă mă gândesc mai bine, că tot e Miai bântuit de Nietzsche, ar putea fi calul Frou-Frou :))

      Apreciat de 1 persoană

        psi a spus:
        August 28, 2014 la 5:29 pm

        neee… io am să fiu surorile abigail și … pfff… cum o cheamă pe ailantă gâscă? 😦 trebuie să chibzuiesc puțin.
        dap, îmi place aristocats și din cauza muzicii, care e teribilă, dar și personajele sunt reușite foc.

        Apreciază

          SofiArt a spus:
          August 28, 2014 la 5:30 pm

          Amelia, parcă :)) Vaiii demențiale erau cele două

          Apreciază

            psi a spus:
            August 28, 2014 la 5:46 pm

            exact! amelie și abigail! o mostră? 😀 😀 😀 ne jupoaie miai, da îmi asum!

            Apreciat de 1 persoană

              SofiArt a spus:
              August 28, 2014 la 5:56 pm

              Senzaționale! Ca și unchiul Waldo cel bețiv, cu coada jumulită :))
              Miai cred că ne va da afară aruncând cu satârul după noi, ca patronul restaurantului pe Waldo. Ne-am făcut de cap pe pagina lui, într-un mare fel :))

              Apreciază

                psi a spus:
                August 28, 2014 la 6:01 pm

                de mare cap și de mare fel. propun să fugiiiim!

                Apreciază

                  SofiArt a spus:
                  August 28, 2014 la 6:04 pm

                  Daaa, să fugim! Oricum, am demarat perfect proiectul cinematos. Am făcut deja critică pentru 3 filme. Ne putem lua vacanță 3 săptămâni :))

                  Apreciază

                    psi a spus:
                    August 28, 2014 la 6:07 pm

                    păi și stăm trei săptămâni nevorbite? cam câh….

                    Apreciază

                      SofiArt a spus:
                      August 28, 2014 la 6:18 pm

                      Daaa! Ar fi tragic! Din fericire, avem filme gârlă. Și spațiu berechet pe pagina lui Miai. El s-a chinuit să scrie un articol serios și noi i-am mâzgălit pe caietul de curat. Halal blănoase!

                      Apreciază

                      psi a spus:
                      August 28, 2014 la 6:32 pm

                      păi a yis mai sus că ne putem dezblăni! :))))) așa că am trudit la asta! ptiuuu, câta păr am făcut!!!

                      Apreciază

    ComiCultural a răspuns:
    August 28, 2014 la 6:49 pm

    Așadar.
    Dup-această sporovăială felină,
    în care ați trecut proba pentru versiunea 2014 a filmului ”AfurisiCats”,
    dovedind cu asupră de măsură că vă calificați (ficați! ficați!)
    pentru personajele Amelia&Abigail,
    dați-mi voie să mă prezint:

    Abra(Ham!) Delacey… ComiCulturacy … Thomas O’Malley … FiCat! FiCat!…
    🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    SofiArt a spus:
    August 28, 2014 la 7:20 pm

    Eu știam că ficatul de rață e la mare căutare, nu cel de gâscă :))
    Mai bine să ne folosim creierul panne și să facem câteva propuneri de filme demne de vizionare și analiză pentru săptămâna viitoare.

    Apreciat de 1 persoană

      ComiCultural a răspuns:
      August 28, 2014 la 7:35 pm

      Dacă Psi a trecut cu toleranță peste commentul meu anterior, aștept propuneri. Sau propun, dacă nimeni nu se oferă. Oricum mi-am neglijat rubrica ”Filmofilia” în ultima vreme.

      Apreciază

    psi a spus:
    August 29, 2014 la 8:49 am

    mvaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaai, ce albastru eşti, domnule thomas! străveziu de-a dreptul!
    :))))))))

    Apreciază

      ComiCultural a răspuns:
      August 29, 2014 la 11:17 am

      Sânge albastru de godac. Maltratat cu furaje în nuanțe (pedi)gri. Numai când te gândești, ți se pune pateul!

      Apreciază

        psi a spus:
        August 29, 2014 la 11:29 am

        se întinde măăăi! se întinde! :)))))
        ia-n treci matale şi cronicizează neşte film…. cum vezi, am cam poftit.

        Apreciază

          SofiArt a spus:
          August 29, 2014 la 12:18 pm

          Bine că v-ați apucat de-ntins pateul. Numai la mâncare vă e gândul și la îngrășat ficatul. Hrana spirituală nu vă mai e de-ajuns? N-am văzut nicio propunere concretă. Eu cu ce film…votez?

          Apreciază

            psi a spus:
            August 29, 2014 la 12:19 pm

            al lui bergman. stabilisem asta deja înainte să ne dăm cu blănurile pe joooc. 😀

            Apreciază

              SofiArt a spus:
              August 29, 2014 la 12:21 pm

              Perfect! Așa, da! În ce zi îl hăcuim? :))

              Apreciază

                psi a spus:
                August 29, 2014 la 12:22 pm

                pe pateu? :))) pe miai? sau pe film?

                Apreciază

                ComiCultural a răspuns:
                August 29, 2014 la 12:24 pm

                Dacă e Bergman, eu parcă aș înclina să începem cu ceva mai soft, dar tot capodoperă: ”Fragii sălbatici”. Aș vedea ”Strigătele și șoaptele” un pic mai încolo. E mai în faza a doua spre a treia în ciclul de viață bergmanian.

                Apreciază

                  SofiArt a spus:
                  August 29, 2014 la 12:33 pm

                  Eu am văzut Fragii dar chiar e un film de revăzut și de analizat.

                  Apreciază

    psi a spus:
    August 29, 2014 la 2:05 pm

    miai, e alegerea ta. măcar tura asta.
    tu spui, noi vedem, tu scrii, noi aruncăm cu blănurili… într-un final strigăm, şoptim… ba chiar şi răcnim de-i nevoie (asta ar fi cam greu, unde ai văst tu mâţă răcnind, dar mă bazez pe colega numită belle în ciuda faptului-sau tocmai pentru că- e o cimpanzea).
    deci, când ne suim pe canapia cu popcornu în braţe? numa-n zi de meci îs ocupată până peste cap, în rest liberă… pe garduri.

    Apreciat de 1 persoană

      ComiCultural a răspuns:
      August 29, 2014 la 2:19 pm

      Păi pe canapea, oricând, că e pe bază de timp liber disponibil. Cum îl ai, cum profiți de el.
      Când vom publica, e problema… adică propuneți voi.

      Apreciază

    SofiArt a spus:
    August 29, 2014 la 2:24 pm

    În ultima vreme m-am cam dat cu civilizația și-am cam uitat să răcnesc. Da’ mă duc deseară la o petrecere și-o să-mi exersez pe-acolo vocalizele :)) Că dacă dau umanoizii ceva bahic pe gât, fac mai rău c-ai mei din junglă și n-or să se uite strâmb la mine :))

    Eu la meciuri nu mă uit, numa’ să nu pice în ziua când îmi deparazitez blănița, că-n rest, liberă ca-n codru :))

    Apreciat de 1 persoană

    psi a spus:
    August 29, 2014 la 2:35 pm

    întâi şi întâi tre să-mi caut tufele cu fragi pă net. să le descarc şi să trec la sudiu mâţoşesc. memoria mea reţine instant numai şoarecii de la dejunul trecut. 😦 senectutea maică!!!!
    uite cum am zis io că stau prost cu răbdarea cinefilă şi acum mă aşteaptă ditai cazna… 😀

    Apreciază

      ComiCultural a răspuns:
      August 30, 2014 la 9:49 am

      ”Fragii” sunt ușor de găsit pe net. Și e un film potrivit și pentru weekend, părerea mea. Caznă ar fi fost dacă te-aș fi pus să vezi vreun film din Epoca de aur. ”Salutări de la Agigea”, de exemplu. Ar putea filmul de săptămâna viitoare. Iote-l și pe youtube!! Vizionare plăcută 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s