Epitaf cu taraf

Pe online, în gios,

Pe un blog frumos,

Pe un vers proscris,

Sub UN CERC DESCHIS,

Iată, vin în cale,

Se cobor cu jale

PSILUNELI  de dor

Versificator.

(Prolog sobru-liric-leșinat)

 

Un cerc deschis e sufletu-mi barbar

Și-au încăput în el și bune, dar și rele. . .

Și cercul l-aș închide, dar habar

N-am: de mă-nchid, mai pot privi spre stele?. . .

 

Ce am trăit încape-ntr-un sertar.

Am să vă spun, pe scurt, povestea vieții mele.

Și ce-o să scriu, deja nu am habar.

(Aveți cumva sertar pentru lichele?. . .)

                                                                                                                                                                                        

                                                                                                                                                                                         Și-acum! Versificație à la Vacanța Mare, dar cu perdea.

 Pentru că viața nu e numai constipare metafizică în absolut.

Uneori e și bășcălie tragicomică.

 

EPITAF CU TARAF

 

M-am născut lângă Carpaaaați,

Într-o eprubetăăăă,

Într-o sală cu mulți fraaaaați

Și nicio suzetăăăă!

 

/ refren/

Ooooooof, mamă, mamă!

Viața nu-i un dar, nici o pomană!

Ooooooof, tată, tată!

Să te prind că mai ”donezi” vreodatăăăă!

 

Și-am crescut lângă Carpaaaați,

Hămesit de foame.

M-au revendicat doi taaaaați

Și vreo patru mame.

 

/refren/ Ooooof, mamă, mamă!. . . /

 

Și, la poale de Carpaaaați,

Lovituri de teatru:

Mulți am fost revendicați.

Înfiați – doar . . . patru.

 

/refren/ Ooooof, mamă, mamă!. . . /

 

Și cât ai zice ”Carpaaaați”

Am ajuns în stradă.

Și ”Ne dați ori nu ne dați?”,

La droguri fac coadă. . .

 

/refren/ Ooooof, mamă, mamă!. . . /

 

Și-am mai și fumat ”Carpaaaați”,

La poale de târfă,

Noaptea ne prindea gazaaaați,

Scufundați în  bârfă. . .

 

/refren/ Ooooof, mamă, mamă!. . . /

 

Și acum, lângă Carpaaaați,

Trag să mor cu zile,

Nu mă plângeți, mame, taaaați,

Și nu-mi dați pastile!

 

/refren/ Ooooof, mamă, mamă!. . . /

 

Și-o să mor lângă Carpaaaați,

Bând din eprubetă,

Chefuiesc cu vreo 3 fraaaați

Scăpați de chiuretă!

 

/refren/ Ooooof, mamă, mamă!. . . /

 

Și-o să mă  incineraaaați,

Că-s ateu ca Nietzsche,

Dați-i dracu dă Carpaaaați,

Cand v-o fi propice!. . .

 

/refren/ Ooooof, mamă, mamă!. . . /

 

Și-o să mor cu un regreeeet:

Că nu am fost fată!

Și-acum vă întreb discreeeet:

Nu mai mor odată???!!!. . .

…………………………………………………………..

 Epopee în două acte sinucigașe, scrisă întru participarea la Psiluneala găzduită de cea care-i poartă numele. Tema fuse ”Un cerc deschis”, deși eu aș fi vrut ”Un cec deschis”, dar la Psi se lasă mereu cu non-profit. Așa să-i rămână renumele!

Cu sinceritate deviantă recunosc că, inițial, începusem să scriu articolul pentru concursul organizat de Dianaticus Cudi (proba – Discurs funebru), la care aș fi participat doar ”horrorific”, căci nu sunt vânător de premii antume, ci de glorii postume. Și am fost și obraznic pe la ei, așa că oricum sunt non-grata, nu doar non-profit. Și mă distrez de unul singur. Că scrisul este un act de egolatrie. Și abia apoi de împărtășanie publică. Așa să-mi rămână renumele!