Nesaț cognitiv (2)

Publicat pe Actualizat pe


 (continuare de AICI)

/  ”Mă miră faptul că unii încă se mai preocupă de teoria cunoașterii”

EMIL CIORAN /

/ ”Să fiu deprimat că nu voi putea cuprinde niciodată Cunoașterea

sau să fiu fericit că am atâtea de învățat încât nu mă voi putea opri niciodată?”

Eu /

 

Cu cât înaintez în vârstă, cu atât devin mai alergic la lipsa timpului liber. Resimt dificultatea de a mă raporta la el ca la o Dimensiune fecundă, ca la un spațiu fertil al împlinirii personale.  Tot mai des îmi pare un loc de refugiu, de parcă m-aș revărsa în albia abandonului de sine, nu în realitatea mea alternativă. Asediat de activități cotidiene destinate supraviețuirii, știu că am nevoie de o disciplină mentală spartană, iar asta înseamnă că trebuie să devin mai. . .

Selectiv.

În materie de selectivitate a priorităților și de urmărire consecventă a scopurilor, nu sunt chiar un guru. Am alternat perioadele de asimilare culturală nediferențiată, cantitativă, cu perioade mult mai lungi de pauză, de delăsare. Și prea puțină introspecție purspirit.  

Uneori, sunt tentat să mă apuc să împletesc funia suicidarnicului Cioran, schițând tehnici de supraviețuire cu degetele gâtuite de emoție. Alteori, îmi vine să mă încui penitenciar în butoiul lui Diogene (sau Damigene, cum îl poreclisem prin școala primară) și să-mi sondez pseudoumanitatea, deghizat în gândac kafkian, în căutarea vreunor adevăruri refuzate la lumina zilei. Gândire patologică sau existențialism extrem? 

diogene-gerome

Prefer să mă iluzionez și s-o diagnostichez drept foame de . . .

Cunoaștere. 

Împlinisem 10 ani când am descoperit ”Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru. M-au fascinat poveștile mitologice mult mai mult decât lecturile cu Winnetou și Old Shatterhand (preferații contemporanilor & excesiv adrenalinaților mei colegi de școală). La mare luptă cu Jules Verne, care îmi aprinsese iremediabil pasiunea pentru science fiction.

Întorcându-mă la mitologie, primii mei eroi preferați au fost Prometeu, Heracle/Hercule, Ahile, Hector, Ulise și Eneas. (M-a intrigat Patrocle, nefericitul prieten al lui Ahile. ”Cum să ai nume de câine?!”, gândeam cu mintea de copil. Și mai ales câinele Lizucăi, din ”Dumbrava minunată”?!!). Am avut câteva preferințe și printre zei – magia fascinează, mai ales la 10 ani! Era imposibil să nu mă identific aspirațional cu Zeus-Jupiter (Il capo di tutti capi), așa cum Venus-Afrodita, superlaDiva din Olimp, îmi ocupase deja mintea deprinsă cu principiile primare ale esteticii. Totuși, poetul încă nedescătușat din mine o asocia pe Aurora – cea cu degete trandafirii – cu o frumusețe mai subtilă, mai mistică decât a Afroditei. Iar Artemis-Diana era refugiul meu pentru aventuri în sânul naturii. Doar al naturii, nu percepeam încă semnificația erotică a sânilor de femeie.

Aici voi face o paranteză spontană, aproape autopsihanalitică. Pe amazoanele care își tăiau sânul drept ca să mânuiască mai bine arcul le percepeam ca pe niște femei războinice, dar nu neapărat masculinizate. Pe de altă parte, ideea unei femei fără un sân nu mă ducea cu gândul la o femeie mutilată. Funcția sânului tăiat era compensată în mintea mea de plusul de îndemânare căpătat. Un handicap necesar. Pe de altă parte, abia acum mă întreb (și cred că îmi și explic parțial) de ce această odioasă practică nu mi-a inspirat atunci nicio fărâmă de repulsie sau de cutremurare. O posibilă explicație –  mie îmi lipsea nativ această parte anatomică. Iar sentimentul empatiei îl aveam încă în faza incubației. Plus că, oricum, eram deja obișnuit cu ororile descrise în alte povestiri (nerecomandabile minorilor, dar prescrise în programele școlare). Mă întreb ce reacție aș fi avut (sau aș avea) dacă aș fi citit despre vreun popor de sălbatici care își extirpau testiculul drept pentru a călări mai bine!. . .

amazoana

Trecând de partea narativă a mitologiei, pot spune că am întâlnit acolo multe pilde cu miez de înțelepciune. Lăcomia nechibzuitului Zeus în fața derutantei grămăjoare de carne, pusă la cale de Prometeu. Alegerea căii Virtuții de către Hercule cel ademenit pe calea ușuratică a Viciului. Și (din nou feelingul de poet latent?) povestea sfâșietoare a lui Orfeu, care a cedat instinctului și s-a uitat după Euridice cu doar un pas înainte de a păși dincolo de Infern

Și am mai moștenit și o prejudecată: să nu acceptăm cadouri de la greci . . . până când nu le desfacem măruntaiele cabaline. Căci grecii-s experți în jocuri de cUlise!. . .

La vârsta aceea, firește că am gustat în primul rând spectaculosul din legende și abia în secundar tâlcurile poveștilor. Dar pot spune că învățăturile din miturile grecești mi-au amprentat gândirea pe viață, pentru că le-am citit la o vârstă a maximei receptivități, a inocenței încă nepervertite, și le-am interpretat inițial într-un spirit mai mult ludic decât autodidactic.

Și duios copilăria trecea. La 10 ani, mitologia mi se părea a fi jumătate fantezie / jumătate realitate reactivată arheologic. Ulterior am înțeles că tot acest caleidoscop de zeități era doar rodul imaginației omului antic, înfricoșat de Natura pe care încă nu o înțelegea. Cu tot substratul de înțelepciune, era obligatorie ieșirea de sub fascinația miticului. Și astfel am aflat de Școala din Milet, cu ai săi Thales, Anaximandru, Anaximene și ceilalți. I-aș putea numi străbunii tuturor științelor care aveau să se nască de-a lungul istoriei. Cu ei, lumea a trecut la nivelul următor.

Dar nu despre istoria filosofiei vreau să scriu în continuare. Există cărți pe tema asta, pe blog doar propun dezbateri pe teme focusate. 

Un început de Viziune

Școala din Milet a dat semnalul unui nou mod de gândire pentru antichitatea din spațiul sud-est-european. Omenirea se afla încă în copilăria timpurie a dezvoltării ei spirituale.

În aceeași fază a evoluției mă voi considera și eu în continuare. Un matur cu minte de matur, ochi de copil și receptivitate în limitele putinței. Ani de zile m-am întrebat, iar răspunsurile nu m-au satisfăcut pe deplin: ”Cum să fac să dobândesc o Viziune cât mai cuprinzătoare despre realitățile accesibile mie ? Și cum să nu cad în capcana de a face din Cunoaștere un simplu scop în sine, meschin, livresc?”.

Și așa am intrat benevol în colimatorul lui Cioran, pe care l-am citat în preambulul articolului. De fapt, Cioran nu contestă explicit Cunoașterea în sine (el însuși fiind un erudit), ci mecanismele asimilării acesteia. Procesul, ”the making of”, ca să mă exprim prozaic cu pretenții de ”plastic”.

Dar nu vreau să cad în capcana unei polemici dezechilibrat-existențialiste cu ilustrul gânditor din cauza unei fraze-paradox. Mai toți filosofii au recunoscut limitele minții umane, încă din vremea când psihologia nu se desprinsese de filosofie. Schopenhauer a concluzionat: de vreme ce natura noastră este trecătoare, nu avem motive să ne suspectăm intelectul că ar avea puterea de a cuprinde Infinitul, Eternul, Absolutul. Iar Nietzsche a radicalizat mesajul: filosofia trebuie deturnată de la subiectul Omului superior la subiectul Omului instinctual, cu o existență vremelnică, meschină, limitată genetic. Omul este încă idealizat. ”Omul este ceva ce trebuie depășit”, strigă Nietzsche în ”Așa grăit-a Zarathustra”, vestind sosirea Supraomului. Omul trebuie înțeles așa cum este el și abia apoi expus unui aer al înălțimilor spirituale. 

Nietzsche-Schopenhauer

Nu am puterea de a-l contrazice pe Nietzsche nici la 114 ani de la moartea sa fizică (căci moartea spirituală l-a hărțuit încă din 1889). Conștiința umană funcționează după reguli de supraviețuire și e într-o permanentă căutare a fericirii facile. Trăiește clipe, nu caută adevăruri. ”Adevărul” – subiectiv, primar sau cum o fi – este aici, acum, perceptibil cu ajutorul simțului comun, punct. Iar eforturile de gândire sunt orientate preponderent către scopuri utilitariste, profesionale. În restul timpului se caută distracția, confortul mental, cu recurs permanent către instinctual.

Cam multă GENERALIZARE. Cred că acesta este unul dintre cele mai relative concepte ale filosofiei de oricând și de pretutindeni. Îmi voi rezerva spațiu pentru a reveni asupra acestui subiect.

Dar nu acuz și nici nu analizez excesiv acum. Doar încerc să îmi găsesc un punct de sprijin, ca Arhimede, pentru viitoarele episoade ale ”Nesațului cognitiv”. Dincolo de toate limitările, Omul sau SubOmul din mine pendulează dual (nu duplicitar!) între două extreme. Pe de o parte, e adânc înrădăcinat în utilitarism, hedonism, confort mental. Pe de altă parte, caută cu disperare și direcția/sensul Infinitului, Absolutului și Eternului. Pur Asimptotic. 

________________________________________________

Cred că am găsit și punctul de sprijin, dar nu ca să răstorn Pământul, ci ca să nu mă răstorn pe mine însumi:

Dacă nu poți vedea Imposibilul cu Ochii minții, nu vei putea înțelege Posibilul nici măcar cu toate simțurile larg deschise. 

Anunțuri

26 de gânduri despre „Nesaț cognitiv (2)

    kenzaurbo a spus:
    Noiembrie 7, 2014 la 11:35 pm

    de ‘atata nesat, s’a facut liniste ca intr’un muzeu. sau poate nesatul tau a absorbit pana si intentia de comment. :))
    „mă miră faptul că unii se mai preocupă de teoria cunoașterii” ca making off? sau poate e prea plastic pt. mine… Sigur ca era un erudit, de la urechea fina cu care’l savura pe Mozart pana’n efortul virgulei frantuzesti, insa mie , aici, mi s’a parut taios, net, un fel de: gata, baieti, ajunge cu filosofeala, ca nu mai avem ce dupa Nietzsche. Dumnezeu este mort! cel mult putem sa’i cantam prohodu’. mai rau e ca el, Cioran, a jelit nu moartea mitului mistic, ci pe cea a omului- mic, mare, Supraomul ii parea inaccesibil- intr’un aproape dezgust fata de inconvenientul de a te fi nascut, s’a jelit intr’o perpetua lamentare(normal ca nu polemizez, la fel de dezechilibrat- existentialist ar fi)
    „Și cum să nu cad în capcana de a face din Cunoaștere un simplu scop în sine, meschin, livresc?” as vrea sa cred ca intelegerea rolului ns pe o planeta sau alta poate sa nu fie un scop in sine, ca o taina care ne innebuneste mereu, intim si ne distanteaza unii de altii.
    ultima ta conditionala io o vad rasturnata: daca PREAlatii Inchizitiei nu vedeau decat ce puteau, ce li se parea accesibil, poate Bruno nu ardea pe rug…

    Apreciază

      ComiCultural a răspuns:
      Noiembrie 8, 2014 la 12:55 pm
      1. Mi-a mai scris cineva la un moment dat că ”las fără replică cititorii”, dar explicația nu e legată de profunzimea/superficialitatea scrierilor mele, ci de caracterul lor retoric, neagățător, neîmbietor la dialog (chiar și atunci când textul conține invitații exprese la comentarii). Am un stil de a da verdicte, de a concluziona într-un fel care, probabil, nu atrage la discuții suplimentare. Și nu am de gând să mă schimb, ăsta sunt eu. Nu scriu ”blogosferic”, sunt la granița dintre stiluri. Și scriitura mea suferă și de interiorizare.
      2. ”Making of”-ul e de o plasticitate prozaică, așa cum am scris. Dacă aș scrie filosofie serioasă 99% (mai mult nu sunt capabil 🙂 ), așa cum sunt deseori tentat, aș atrage prea mult trafic și nu se cade la un blog de micronișă 🙂 .
        Acum, serios: nu l-am raportat pe Cioran la gândirea mistică, ci la Gândire în general (și la cea existențialistă, în special, deși încă nu am scris nimic pe tema asta). Mai pe larg, Cioran scria următoarele:
        ”Mă miră faptul că unii se mai preocupă de teoria cunoaşterii. Dacă aş fi sincer, ar trebui să mărturisesc că puţin îmi pasă de relativitatea cunoaşterii noastre, căci lumea aceasta nu merită s-o cunoşti. Am adesea senzaţia unei cunoaşteri integrale care epuizează întreg conţinutul lumii, pentru ca altă dată să nu pricep nimic din tot ce se învîrte în jurul meu.”
        DECI: demersul meu este un pic anti-cioranian. Nu împărtășesc opinia lui confuz-extremist-nihilistă. Eu vreau să înțeleg atât cât pot cuprinde. Dar împărtășesc opinia lui legată de întoarcerea în sine pentru a naște impresii din senzații extreme. Și despre asta voi scrie într-unul dintre episoadele următoare.
      3. Bineînțeles că doresc să nu cad în capcana atingerii de scopuri meschine, ci să mă lansez în călătorii inițiatice care să dureze toată viața. Perfect de acord cu tine.
      4. Apropo de Giordano Bruno: ”prealații” nu putea/doreau să vadă mai departe de litera bibliei și de micimea spiritului îndoctrinat. Ei aveau nevoie să țină spiritul uman în cătușele credinței oarbe. Deci, Fantezia – Imposibilul erau tabuuri, câtă vreme puteau declanșa Posibilul-amenințător-la-adresa-autorității-religioase.
        Eu am emis un semiparadox – Posibilitatea teoretică a Imposibilului versus Imposibilitatea practică a Posibilului. Am cam dat-o-n ezoteric! 🙂 . Dar voi explica la momentul potrivit, pentru cine va avea răbdare cu Umila mea Vanitate 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    SofiArt a spus:
    Noiembrie 8, 2014 la 10:39 am

    La mulți ani, arhanghel nominalizat la serafi(l)m!

    Apreciază

      ComiCultural a răspuns:
      Noiembrie 8, 2014 la 12:58 pm

      Mulți, da arhanghelizați! 🙂
      Che sera, se frăgezea
      sau se cam sălbăticea ?
      Coneseorii știu ce zick !
      Înc-un pick, îți zick, un pick!…
      (Și-apropo: mersick! mersick!)

      Apreciat de 1 persoană

        SofiArt a spus:
        Noiembrie 11, 2014 la 9:42 am

        Nu-ți șterg visele cu pic
        Și aștept, că nu mă stric! 😛

        Apreciază

    psi a spus:
    Noiembrie 9, 2014 la 11:12 pm

    la mulţi ani de-a doua zi (seară) îngădui?

    te citisem de vineri, dar cum sunt praf de virusată şi pulbere de răcită, tare mă tem că aş bate câmpii cu o graţie nefirească…

    Apreciază

      ComiCultural a răspuns:
      Noiembrie 11, 2014 la 12:09 am

      Mersi, Psi, devirusează-te, că e nevoie de virușii tăi pentru experimente pe politicieni, că le vine la toți sorocul, mintenaș – sunt setat pe electorale, nefiresc de offtopic, parol! 🙂

      Apreciază

        psi a spus:
        Noiembrie 11, 2014 la 12:11 am

        şăzi blând că şi eu sunt în campanie, companie sau cum i-o zice: treceţi batalioane rumâne la secţii! 😀 😀 😀
        ăăă…. hapciu! ….

        Apreciat de 1 persoană

      SofiArt a spus:
      Noiembrie 11, 2014 la 9:52 am

      Vaaai, mâț chimist! Vezi ce se întâmplă dacă nu-ți ții curiozitatea în lesă? Bag seamă că ai țopăit prin ploaia lu’ novembre ca să testezi formula apei pe propria-ți blană. 😀

      Apreciat de 1 persoană

        ComiCultural a răspuns:
        Noiembrie 11, 2014 la 10:04 am

        …PreaStimată SofiArt,
        Vezi că mâțul ”virusart”
        Nu e mâț chimist,
        El este
        Alchimist!…

        Apreciază

          psi a spus:
          Noiembrie 11, 2014 la 10:20 am

          renato bianco scrie pe blana mea! 😀 😀 😀

          Apreciază

        psi a spus:
        Noiembrie 11, 2014 la 10:21 am

        care ploaie, ma belle? p-aici luceşte soarele de zici că vine vara… 😦 pfff… dar de ţopăit am cam: exersez şlagărul pe liană pre pohta-ţi.

        Apreciază

          SofiArt a spus:
          Noiembrie 11, 2014 la 10:58 am

          Alchimistă toată, pisica. Cum transformă ea ploaia în soare, mai rar! 😀
          Și fiindcă apreciez efortul de-a îmblânzi liana de dragul meu, fac cinste cu o poală de alune. Că fragii sunt acri când nu ajungi la ei. 😀 😀 😀

          Apreciază

            psi a spus:
            Noiembrie 11, 2014 la 11:21 am

            😀 😀 😀 o să ne urecheze miai!

            Apreciat de 1 persoană

              ComiCultural a răspuns:
              Noiembrie 11, 2014 la 4:21 pm

              Atacați, atacați, căci o merit! Nesațul cognitiv 2 e preambulul la Fragi, parol! Mai am vreo 3 episoade de Nesaț, apoi intru în Fragi, cu toată pofta din dotare!
              Ce să fac, mi se nasc tot felul de teme conexe și trebuie să le ating!

              Apreciază

                SofiArt a spus:
                Noiembrie 11, 2014 la 9:24 pm

                Pfuuuu, da’ nesățios mai ești!
                Noi nu atacăm, doar tachinăm! Tu gătește câte preparate cognitive vrei, c-om fi noi blănoase, dar să știi că nu facem indigestie de la filosofii cu Ciolan. 😀 😀 😀

                Apreciat de 1 persoană

                psi a spus:
                Noiembrie 11, 2014 la 11:25 pm

                aoleooo… câta nesaţu!!!

                Apreciază

    Dan a spus:
    Noiembrie 12, 2014 la 8:23 pm

    Fratele meu alb, tu eşti mai complicat ca o femeie …

    Apreciază

      ComiCultural a răspuns:
      Noiembrie 12, 2014 la 8:28 pm

      Lasă, știu că ăsta e un eufemism pentru ”te cam dai rotund în țara pătraților”, dar te iert, că m-ai făcut alb! 🙂

      Apreciază

        Dan a spus:
        Noiembrie 12, 2014 la 8:36 pm

        Acum te-alinţi, că ştii bine că nu-i adevărat. Nu de vreo încercare de elitism te bănuiam cât de faptul că pari a încerca să te ascunzi printre deş’te. Lasă-ţi, în pisici, faţa liberă, la vedere. Şi cine-o vrea să te pupe, te pupă, cine vrea să-ţi altoiasc-un dos de palmă, primeşte-l şi, creştineşte, întoarce şi celălalt obraz … 😀

        Apreciază

          ComiCultural a răspuns:
          Noiembrie 12, 2014 la 10:46 pm

          No, gândisem cu scrisul la vedere 🙂
          Primesc scatoalce fără să clipesc, la nevoie. Nu știu dacă mă ascund, poate că par, dacă zici tu.
          Dar vreau să fac un ”intro” cursiv și cât mai convingător către multpreapromișii Fragi Sălbatici, despre care glumesc de vreo două luni cu Psi și SofiArt ….

          Apreciază

            Dan a spus:
            Noiembrie 12, 2014 la 11:18 pm

            La partea cu „convingătorul” consider it done. M-ai convins. Cât despre partea cu „cursivitatea”, curge, nu zic nu. Da’ cam ca Owens River. Cam cu meandre. Fie ele şi ale concretului, vorba bătrânului bolşevic care-a distrus ţărişoara asta.

            Apreciază

              ComiCultural a răspuns:
              Noiembrie 13, 2014 la 11:04 am

              Știu. Are elemente de șuetă intelectualistă, cu pauze oarecum offtopic. Și eterogen stilistic. Cam așa sunt și eu. Și nu pot invoca_carențele de timp liber.
              Pe de altă parte, nu atac subiecte comode, îmi asum înălțimi la care respir greu 🙂

              Apreciază

                kenzaurbo a spus:
                Noiembrie 13, 2014 la 5:57 pm

                intelectualist, ezoteric cu umila vanitate si paronime care ma oriBileaza- incomod rau la tine. :))) fragii sunt … dincolo de orice conceptie regizorala: cum, mai, sa amani atat fetele( de blanoase zic 🙂 )?!?
                e adevarat. nu scrii blogosferic; practic , nu’ti pasa daca primesti comment(altele decat cele de la amicii tai). senzatia pe care o lasi, in primul rand, ce izbeste asa, la prima vedere este de slefuire, un nesat al perfectiunii, de la modul in care scrii( gramatical) pana la continut, extrem de atent sa nu se strecoare vreo nuanta de interpretare gresita. cu underline_u’ nu’s de acord insa… 😀 🙂

                Apreciază

                  ComiCultural a răspuns:
                  Noiembrie 13, 2014 la 6:14 pm

                  Poci pentru ca să jur că nu folosăsc manopere dolosive întru crearea unei stări arteficeale de siuspans… dar chiar fac ceva ce simt nevoia să fac.
                  Și dacă nu-mi iese ce trebuie cu Fragii, să te ții !… 🙂
                  PS: un mic dezacord: îmi pasă, ÎNSĂ LA MODUL DETAȘAT, de fiecare comment care apare p-aici, de fiecare like, de fiecare vorbă bună sau inducătoare de îndoială… Îmi pasă prea mult de Scris și asta mă costă zi de zi, căci nu (mai) trăiesc din Scris, dar Scrisul mă sustrage de la a Trăi Bine!…(în sensul neglijării serviciului)

                  Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s