Fotocalipsa după Eiffel

Publicat pe iulie 5, 2014 Actualizat pe iulie 5, 2014

( publicat inițial pe www.comicultural.blogspot.com /

public și aici, într-o formă ușor modificată,

deoarece voi continua epopeea pariziană )

Paris. Vară. Vacanță. 

Nimic despre Louvre, despre catedrala Notre Dame sau despre Versailles.

Nimic despre Folie Bergere, Moulin Rouge, Crazy Horse.

Nu voi vorbi acum nici despre trăsăturile catifelate ale franțuzoaicelor pursânge ( nu pe toate le cheamă Isabelle Adjani! . . . ). 

Și nimic despre invadatorii chinezi (cea mai obsedantă formă de viață turistică din Orașul Luminilor).

Doar un foto-reportaj de-a dreptul spectaculos, la care am fost martor fără voie. Avertizez asupra statutului meu de fotograf amator!

Ca orice turist ( care, dacă nu escaladează Turnul Eiffel, nu există! . . . ), am cutezat și eu spre înălțimile celeste. 

Și de-acolo, din vârful Eiffel-ului . . .

La început, doar nori, relativă ceață și o aparentă monotonie peisagistică . . . Dar nu intuiți deja răzvrătirea stratosferică? . . .

Peste nici 5 minute, am fotografiat emoționat: cerul fusese spart de un soare flămând de teluric . . .

Mi-am încordat Nikon-ul spre orizontul incendiat: cartierul ”La Défense”, semeț în structurile sale imuabile, părea nevolnic în fața ”stihiilor naturii” (mi-a rămas expresia asta din școala generală!) . . .

 

Nu era trucaj: spărtura din cer se lărgea minut cu minut . . .

À la guerre comme à la guerre . . . fie ce-o fi, măcar de-ar fi niște forme de viață prietenoase, dacă nu chiar inteligente . . . 

Simțeam nevoia contopirii cu apocalipsa, așa că am aplicat un zoom arbitrar . . .

Mă fascinează ideea de a trăi Apocalipsa. Dar sunt atât de egoist, încât aș vrea să mă apuce nonagenar, într-un scaun cu rotile, cu privirea împăienjenită de o satisfacție morbidă . . . 

Cartierul ”La Défense” își trăiește ultimele clipe(?). . . Parc-aș fi un mic (Franco???) Nero, extaziat în fața orașului incendiat . . . 

 

Din secundă în secundă, trebuie să apară și nava extraterestră. O să ne absoarbă ca o gaură neagră . . . chit că vine ca o explozie solară . . .

Aici e apogeul suspansului. Dar Judecata de Apoi nu vine azi. Poate doar Mintea de pe Urmă a românului . . .

 

 Dar Judecății de Apoi a Minții românului îi voi aduce o scurtă atingere în materialul următor.