INFANTEZII

Adio, dar fumez în mine

Publicat pe Actualizat pe


Balada fumătorului gonit

(baladă contradedicată fumătorilor, pe care Legea anti-fumat i-a privat de spațiile publice închise)

Fumătorii fără vină

Vor tot timpul nicotină. . .

Fumătorii fără spații,

De-i vedeți, victimizați-i !!

 

Trec anii, trec lunile-n goană,

Și-n zbor săptămânile trec,

Rămâi sănătoasă, Țigară!

Îmi iau tabachera și plec!

 

Căci Legea mă pune-n mișcare

Spre zone private de-acum.

Și simt că m-apasă pereții

Plămânilor mei făcuți scrum!

 

Eu nu știu spitalul spre care

Pornesc pe penultimul drum.

(Spitalul e tot spațiu public

Închis? Hai nu fi! Dă-mi un fum!!. . .)

 

Fumam prin wc-uri la școală,

Palmam țigarete prin clasă,

Fumam cu colegele-n poală. . .

Doar vremea era canceroasă. . .

 

Fumam cu colegii de gașcă,

Cam toți mă  ”făceau”. Pe nedrept!. . .

De-atunci  învățasem, se pare

Cum este cu ”trasul în piept”.

 

Dar toate-s de-acuma uitare.

(Pe radiografie fac zoom).

Te las sănătoasă, Țigară,

Căci eu plec pe ultimul drum.

 

*

 

Și, totuși, cucoană Țigară,

Mai am o dorință, antum:

Mai lasă-mă înc-o secundă!

Te rog! Să-ți mai trag doar un fum!. . .

Victorița

Publicat pe Actualizat pe


Baladă populistă într-un act sinucigaș,

                                                                                          de Anonimus Pontanimeni 

(acțiunea începe din momentul în care păstorul de suflete pierdute în diaspore fără de sfârșit, Victor Ponta, își dă seama că . . . pardon, își dă doar duhul. )

 

Oiță bârsană,

De ești Daciană

Și de-o fi să mor

Proscris de popor,

Să spui lui Johann

Și lui Corlățean

(Și, chiar de-i în van,

Și lui Meleșcan.

Iar peste vreun an

Și lui Tăricean. . .)

Ca să mă îngroape,

”Câinii” să mă ”sape”,

Să fiu încolțit,

Să fiu surghiunit

De turma de (v)oi

Răpus în război,

Ca-n mintea viața de-apoi,

Să fiu tot cu voi!

 

Iar tu, cu umor,

Să le spui și lor,

Să le spui curat

Că m-am încurcat

Cu o baroneasă,

De viță . . . culeasă,

Fată de baron

Crescut de Ion*.

Soarele și luna

Plagiau cununa;

Brazii venetici

I-am avut complici.

Preoți, șuții tari,

Șulfe și șperțari,

Cu Johannis zece!!!

Brrrr. . . deja sunt rece!. . .

 

* Ion Iliescu, baciul tuturor.

Epitaf cu taraf

Publicat pe Actualizat pe


Pe online, în gios,
Pe un blog frumos,
Pe un vers proscris,
Sub UN CERC DESCHIS,
Iată, vin în cale,
Se cobor cu jale
PSILUNELI  de dor
Versificator.
(Prolog sobru-liric-leșinat)

 

Un cerc deschis e sufletu-mi barbar
Și-au încăput în el și bune, dar și rele. . .
Și cercul l-aș închide, dar habar
N-am: de mă-nchid, mai pot privi spre stele?. . .
 
Ce am trăit încape-ntr-un sertar.
Am să vă spun, pe scurt, povestea vieții mele.
Și ce-o să scriu, deja nu am habar.
(Aveți cumva sertar pentru lichele?. . .)
                                                                                                                                                                                        
                                                                                                                                                                                         Și-acum! Versificație à la Vacanța Mare, dar cu perdea.
 Pentru că viața nu e numai constipare metafizică în absolut.
Uneori e și bășcălie tragicomică.

 

EPITAF CU TARAF

 

M-am născut lângă Carpaaaați,
Într-o eprubetăăăă,
Într-o sală cu mulți fraaaaați
Și nicio suzetăăăă!
 
/ refren/
Ooooooof, mamă, mamă!
Viața nu-i un dar, nici o pomană!
Ooooooof, tată, tată!
Să te prind că mai ”donezi” vreodatăăăă!
 
Și-am crescut lângă Carpaaaați,
Hămesit de foame.
M-au revendicat doi taaaaați
Și vreo patru mame.
 
/refren/ Ooooof, mamă, mamă!. . . /

 

Și, la poale de Carpaaaați,
Lovituri de teatru:
Mulți am fost revendicați.
Înfiați – doar . . . patru.

 

/refren/ Ooooof, mamă, mamă!. . . /

 

Și cât ai zice ”Carpaaaați”
Am ajuns în stradă.
Și ”Ne dați ori nu ne dați?”,
La droguri fac coadă. . .

 

/refren/ Ooooof, mamă, mamă!. . . /

 

Și-am mai și fumat ”Carpaaaați”,
La poale de târfă,
Noaptea ne prindea gazaaaați,
Scufundați în  bârfă. . .
 
/refren/ Ooooof, mamă, mamă!. . . /
 
Și acum, lângă Carpaaaați,
Trag să mor cu zile,
Nu mă plângeți, mame, taaaați,
Și nu-mi dați pastile!
 
/refren/ Ooooof, mamă, mamă!. . . /
 
Și-o să mor lângă Carpaaaați,
Bând din eprubetă,
Chefuiesc cu vreo 3 fraaaați
Scăpați de chiuretă!
 
/refren/ Ooooof, mamă, mamă!. . . /
 
Și-o să mă  incineraaaați,
Că-s ateu ca Nietzsche,
Dați-i dracu dă Carpaaaați,
Cand v-o fi propice!. . .
 
/refren/ Ooooof, mamă, mamă!. . . /

 

Și-o să mor cu un regreeeet:
Că nu am fost fată!
Și-acum vă întreb discreeeet:
Nu mai mor odată???!!!. . .
…………………………………………………………..
 Epopee în două acte sinucigașe, scrisă întru participarea la Psiluneala găzduită de cea care-i poartă numele. Tema fuse ”Un cerc deschis”, deși eu aș fi vrut ”Un cec deschis”, dar la Psi se lasă mereu cu non-profit. Așa să-i rămână renumele!
Cu sinceritate deviantă recunosc că, inițial, începusem să scriu articolul pentru concursul organizat de Dianaticus Cudi (proba – Discurs funebru), la care aș fi participat doar ”horrorific”, căci nu sunt vânător de premii antume, ci de glorii postume. Și am fost și obraznic pe la ei, așa că oricum sunt non-grata, nu doar non-profit. Și mă distrez de unul singur. Că scrisul este un act de egolatrie. Și abia apoi de împărtășanie publică. Așa să-mi rămână renumele!