PESTILENȚIA GRAȚIA

Sorescu. Pentru că trebuia să poarte un (re)nume, i s-a spus Messi.

Publicat pe


Citesc un articol de-al lui Alex Ștefănescu în Ev Zet-ul online. Amintiri cu Marin Sorescu.

Nici n-apuc să intru bine în poveste, că mă lovește criticul cu o figurină de stil, de m-am simțit luat ca la unșpe metri:

 

sorescu-si-messi-1

 

Să-i dau un zoom, că nu se vede de la distanța critică a distinsului Alex Ștefănescu:

 

sorescu-si-messi-2

Comparația e copiată, senzaționalist, și în captionul pozei lui Sorescu, câteva rânduri mai jos:

 

sorescu-si-messi

 

Bre, ce să zic?!

Articolul se numește ”Amintiri despre un om timid”. Și aici, nu pot să-l contrazic pe nea Ștefi: nici Messi nu e vreun îndrăzneț! Aici a cam nimerit-o.

În plus, amândoi s-au împrietenit cu firul ierbii. Sorescu prin natura fiorului liric, Messi prin natura meseriei.

Cred c-aș mai dibui niscai metehne messi-anice la Sorescu, doar de-aș cita dintr-o poezie celebră ce-a lui:

 

Don Juan

Cand o dragoste
La care lucram mai demult
Mi-a reușit,
Atunci o trec pe curat,
Pe inima altei femei.

Natura a fost înțeleaptă
Creând mai multe femei
Decât bărbați,
Pentru că ne putem desăvârși
Sentimentul,
Folosind un mare număr
De ciorne.

 

Păi, e-n natura fotbalistului de geniu să tot ciornăiască până-și găsește aleasa, nu? Ciorne-s la tot pasul, că e și-o vorbă imemorială: ”Ciorna, ciorna, fratre!. . .”

Cert e că Sorescu n-a fentat Poezia, așa cum nici Messi nu fentează fotbalul, ci adversarii.
Dar Ștefănescu ne-a fentat de data asta ca-ntr-o cacealma de meci trucat de vestitul Jean Pădureanu (coneseurii știu despre ce scriu aici).

Hai că nu mai am cuvinte.
Doar linkul către acest articol simplu, după vorbă, după port:
http://www.evz.ro/amintiri-despre-un-om-timid-istoriile-lui-alex-stefanescu.html

 

 

 

Anunțuri

„Și acum, o veste bună pentru elevi. . .”

Publicat pe


. . . așa a început informația despre ”Ziua Educației”  știrista de dimineață Andreea Marinescu, zâmbind serafic-prompteristic, marca Pro TV.

Deci, „Uraaa”! Azi nu învățăm! Bucurați-vă, copii în curs de imbecilizare!

Zilnic aud la tv formulări absolut idioate, croite subliminal pe ce vrea s-audă iraționalul colectiv al maneloizilor. ”O veste bună pentru elevi!”. . .

Ce să ne bucure mai întâi?:

a. Să ne bucurăm că scapă, măcar pentru o zi, copiii noștri de monstruosul sistem de învățământ românesc?
b. Sau să ne bucurăm ca gibonii că ne stau copiii cu creierii neocupați?

Dar hai să vă mai dau eu câteva știri cu iz ”educațional”. Direct de la sursă. Din interiorul fenomenului.

1. La Colegiul Mihai Eminescu, la deschiderea anului școlar, președintele lucrului bine făcut (vă amintiți. . .) Klaus Iohannis a lansat un mesaj cu ”o societate așezată pe valori”, cu ” să învațați”,  cu ”să fiți corecți” și alte idei ridicătoare din mocirla irațiunii. Dacă s-ar fi obosit să intre într-una din clasele de la etajul 3, ar fi găsit clase cu bănci în stare avansată de uzură, pereți îmbătrâniți de nevopsire, table transparentizate de uzură, pe care creta descrie traiectorii incerte . . .

2. A, și să vă mai surprind: fiul meu de-a cincea a primit manuale gratuite! Învățământ altruist. Majoritatea manualelor sunt vechi de minim 10 ani și sunt aproape la fel de bine conservate ca Evangheliarul lui Macarie de la 1512. Să vă zic că manualul de geografie generală e tocmai din . . . 1997 ?! Cartea asta și-a serbat majoratul anul trecut, iar fiul meu nu e nici adolescent! Perversă relație . . .

3. Stați că nici nu m-am încălzit. Cei mai mulți ați auzit despre homeschooling. E-n vogă pe la televiziuni. Pe la talk-show-uri. Știți că mă bate și pe mine gândul? Hai să vă dau motive.

4. În clasa fiului meu e haos. Proaspăta dirigintă face cu greu față. S-au format deja cunoscutele ”bisericuțe”. Cele mai sudate sunt cele formate din copiii hiperactivi, care fac mișto de ceilalți la modul grobian-maneloid. Cei mai vizați sunt copiii mai liniștiți, eventual cei cu reacții întârziate, cei mai nedăruiți de la natură. Junglă. Nimic nou. Așa era și pe vremea mea. Sau . . .

5. Componenții grupului comunică deja pe what’s up. E cool, nu?! Sau e deja elementar, my dear Watson. Un părinte a interceptat istoricul discuțiilor. Blogul meu nu suportă cuvintele insalubre din textele micuților inocenți. Cu o virulentă tentă sexuală. Clasa a cincea! 

6. Expresii ca ”uite la lesbiana aia” sau ”ăștia doi o să și-o tragă”, cu referire la colegii de clasă, au devenit deja clișeu. Texte deprinse în familie? Acces la filme / sitcomuri pentru adulți? Contact cu viața reală?. . .

7. O colegă a copiat la un test. Imediat, un curent de opinie defavorabil s-a creat. Perfect natural. Cei ce greșesc trebuie pedepsiți. DAR proporțional cu fapta. Și cu capacitatea de exercițiu încă inexistentă juridic.

8. Copiii au început s-o strige ”Copiuța”. Și s-o marginalizeze, s-o șicaneze. Părinții au venit la școală scandalizați. ”E foarte schimbată în ultima vreme, nu ne mai înțelegem cu ea”. Păi cine a pus-o să copieze?? Alta era treaba dacă ar fi proferat invective pe culoarele școlii, cum fac cei mai străluciți reprezentanți ai castei. 

9. ”S-o trimită în altă clasă, că-i influențează negativ pe-ai noștri!”. Asta a fost replica unui părinte profund indignat. Și n-a fost singurul cu inițiativă segregaționistă față de o copilă care e trimisă direct în carantina infamiei.  

10. Bravo, tovarăși! Înființați ghetouri pentru copiii viciați! Ai dracu ei cu cine i-a făcut! 

11. Io, Comicultural fără prea mult ku klux klan în spirit, încep să mă simt inspirat de acești adulți cu simțul moralității. Mă uit pe mailurile din grupul părinților.  (Comunicăm și noi între noi, ne-am modernizatără cu tonții!”.
Dac-aș dori o separație pe categorii gramaticale, pe trei sferturi dintre ei i-aș trece la clasa zero.
Dac-aș face separație pe categorii stilistice, deja m-aș simți foarte-foarte singur. Atââât de singurrr! Hai, poate cu 1-2 aș face echipă. Poate 3-4, să nu fiu rău. Am rămâne o clasă de 5×2 părinți cu 5 copii. Am face homeschooling prin rotație. Și zău c-am ieși mult mai câștigați!

Aș mai avea atâtea să vă împărtășesc, dar mi-e lene. Mă consumă viața reală, ceva de speriat.

………………………………………………………………………….

Așadar, începusem cu o veste bună pentru elevi. 
Să termin cu o veste rea, tot senzual-prompteristic:

Dragi copii, o veste proastă: mâine mergeți iar la școală. De Ziua Educației ați fost învățați ce bine e să stai departe de școală!

Și ce aproape de adevăr a fost Pro TV! Fără s-o știe. . .

 

Școala boala portocala. . .

Publicat pe Actualizat pe


. . . / Cioc-boc, tot pe loc /

Dacă diferența a două numere naturale este cât treimea triplului jumătății celui mai mare număr natural de două cifre pare distincte, iar descăzutul este cât  îndoitul diferenței mărit cu o treime din dublul triplului celui mai mic număr natural de două cifre impare distincte, atunci care este scăzătorul?

 

Să vedem dacă ați ghicit. Acest text este:

  1. O întrebare contra-timp din vreun test  psihologic pentru angajarea într-un post-cheie dintr-o multinațională (sau măcar națională);

  2. Cuvinte la care să te uiți cruciș, ca mai apoi să le iei pieptiș;

  3.  Problemă de matematică de clasa a patra.

Dacă sunteți părinți de copii de minim clasa a patra, știți răspunsul.
Dacă sunteți copii de minim clasa a patra, nu citiți acest articol, mai ales finalul.

*

Trece fiu-meu ”din ciclul primar în ciclul gimnazial”, cum am auzit deunăzi un copil de-a patra, bine instruit de niște părinți atenți cu formulările de carton vopsit. Mai pe-nțelesul vulgului, trece-ntr-a cincea. Dar nu despre fiu-meu vreau să scriu. Asta e treaba mea personală, circuit închis.

*

Tovarășa sau Doamna Învățătoare. Noțiuni relativ sacralizate ante/post-revoluție.

*

Am toată stima pentru toți pedagogii care își fac meseria cu credință. Înțeleg, chiar și imperfect, livresc, sensibilitatea subiectului și nu vreau să cad pradă unor nuanțe nemeritat peiorative pentru această categorie profesională. Tind să cred că misiunea unui pedagog este cu atât mai grea, cu cât predă unor vârste mai fragede. Desigur, un lector/profesor universitar are aureola unor studii superioare unui învățător sau profesor din ciclul gimnazial. Dar cred că mult mai greu este să cioplești caracterele a 25-30 de copii hiperactivi și ludici cu discernămînt limitat decât dacă ai prelua chiar și clase/grupe de 50-60 de elevi/studenți cu capacitate deplină de exercițiu. (Mă rog, când îmi amintesc de nebunia pre-adolescenței, de problemele pe care le cream profesorilor din ciclurile 5-8-9-12, parcă aș refomula fraza precedentă).

*

Nu am prea multe plângeri a-i aduce învățătoarei. O rotiță bine intenționată, totuși vizibil uzată moral, didactic și financiar, în angrenajul gripat al învățământului românesc.

S-a organizat o ceremonie oficială de despărțire. Clasa a patra, reamintesc. Două ore de plictiseală și de complezențe în grup. Discurs de lemn de esență putredă al învățătoarei: o retorică neadaptată la vremuri, la profilul psihologic al unor copii de 10 ani, o sumă de idei expirate, reîncălzite (sau reproduse) generație de generație. Ascultam prin aburii somnului frazele-i lungi și inerte, ca smoala cea fierbinte-curgătoare. Și abia acum îmi explicam de ce auzeam tot timpul de la copilul meu răspunsul ” Păi, nimic interesant” atunci când îl întrebam ”Azi ce s-a mai întâmplat la școală?”.

Fără îndoială, în proporție de 85%, fosta învățătoare a fiului meu (victimă și unealtă a unui sistem îndobitocitor) a avut o prestație de apreciat și de amintit peste ani. Și asta în ciuda faptului că se plângea până și personalul de la after-school de excesul de teme. Boală veche și fără leac.

Nu a defavorizat, de regulă, pe nimeni și nici n-a evidențiat în exces pe nimeni, ca să nu-i frustreze pe copiii mai puțin dotați intelectual. Dar a fost și abuzivă uneori, pedepsind întreaga clasă pentru că doi colegi mai țâfnoși s-au luat la harță și au creat un scandal cunoscut deja în toată școala.

Cine rămâne până la pensie în profesia asta adună (și) multe frustrări. De exemplu, învățătoarea se declara neputincioasă în fața avalanșei de greșeli de tipar/concepție din manuale: texte îndoielnic schematizate/sistematizate, limbajul împănat cu expresii nepotrivite vârstei elevilor. . . Așa cum au observat mulți profesori, acest tip de învățământ cu manuale alternative a perpetuat și obligativitatea menținerii profesorilor-meditatori, ca să nu mai amintesc de generoasa categorie socială de părinți-alternativi,  fără de care majoritatea copiilor ar ajunge la limita depresiei. Slavă Domnului, încă țin pasul cu manualele, deși sunt dominat de metodele claselor 5-8. Dar, păzea, clasă a cincea, căci sosesc!. . .

*

Nu sunt atât de radical ca alții. De exemplu, Mihai Maci, licențiat și doctorand al Universității Babeș-Bolyai, a desființat sistemul de învățământ românesc (http://www.contributors.ro/editorial/cum-produce-scoala-tampiti/). A scris chiar și o carte – ”Anatomia unei imposturi – O școală incapabilă să învețe”. Nu sunt totalmente de acord, deoarece cred că s-a apropiat prea mult de extrema negativă a problemei. Totuși, acest organism, așa bolnav cum e, produce inclusiv olimpici pe bandă rulantă. Așa cum a produs și echipa Belu-Bitang gimnaste olimpice și mondiale (!?).

Mai că aș afirma că se aplică principiul conservării maselor, reformulat cam așa:

Suma maselor de preșcolari care interacționează la începutul ciclului primar este egală cu suma maselor de elevi care rezultă la ieșirea din ciclul gimnazial”. Dar aici apare un Apendice esențial, pe care Lomonosov&Lavoisier nu l-au intuit: masa astfel conservată se va divide, la rândul ei, în: o  imensă masă de mediocritate, pasibilă a se îneca la malurile învolburatului BAC . . . compensată de o peliculă transparentă și subțire de elite care vor face cinste țării pe la concursurile internaționale și, mai târziu, pe la împânzirea de multinaționale. AppenDixit!

*

Am promis la început că această notă informativ-educativă va avea și un sfârșit.
Am și eu o problemă pentru făcătorii alternativi de manuale:

Dacă preacrescutul a două cadre didactice este cât sfânta treime a îngustimii jumătății mai mici a celui mai mare Ego natural de două parale distincte, iar descrescutul este cât îndoielnicul divergenței mărite cu o troglodime din preagolul libertinului arbitru de trei parale extincte, atunci care e Decăzutul ???!!!

Se rezolvă prin metoda psihanabolizantă sau psihovigilizantă. La alegere.

(Nuanțez – mai exact, confuzez: înclin să cred că o asemenea problemă întortocheată trebuia să existe. Elevii de clasa a patra care o rezolvă ar putea căpăta semnalmentele viitorilor olimpici. 

Olimpiada Pedagogomăniei. Nu m-am putut abține. De aceea scriu atât de rar.)

 

Adio, dar fumez în mine

Publicat pe Actualizat pe


Balada fumătorului gonit

(baladă contradedicată fumătorilor, pe care Legea anti-fumat i-a privat de spațiile publice închise)

Fumătorii fără vină

Vor tot timpul nicotină. . .

Fumătorii fără spații,

De-i vedeți, victimizați-i !!

 

Trec anii, trec lunile-n goană,

Și-n zbor săptămânile trec,

Rămâi sănătoasă, Țigară!

Îmi iau tabachera și plec!

 

Căci Legea mă pune-n mișcare

Spre zone private de-acum.

Și simt că m-apasă pereții

Plămânilor mei făcuți scrum!

 

Eu nu știu spitalul spre care

Pornesc pe penultimul drum.

(Spitalul e tot spațiu public

Închis? Hai nu fi! Dă-mi un fum!!. . .)

 

Fumam prin wc-uri la școală,

Palmam țigarete prin clasă,

Fumam cu colegele-n poală. . .

Doar vremea era canceroasă. . .

 

Fumam cu colegii de gașcă,

Cam toți mă  ”făceau”. Pe nedrept!. . .

De-atunci  învățasem, se pare

Cum este cu ”trasul în piept”.

 

Dar toate-s de-acuma uitare.

(Pe radiografie fac zoom).

Te las sănătoasă, Țigară,

Căci eu plec pe ultimul drum.

 

*

 

Și, totuși, cucoană Țigară,

Mai am o dorință, antum:

Mai lasă-mă înc-o secundă!

Te rog! Să-ți mai trag doar un fum!. . .

Adorin Mărțișor și Femeia care nu zâmbea fățiș nici de 8 Martie

Publicat pe


sau ”O iubire ca-n filmele multinaționale”

/ contradedicat femeilor /

Adorin Mărțișor avea o colegă de serviciu pe care o doreai de la prima vedere, o priveai circumspect la a doua și față de care deveneai de-a dreptul defensiv de la a treia încolo.

Era aparent abordabilă, virtual insinuantă, acid-spirituală și, în general, obositor de inteligentă, chiar și după orele de program.

Niciun bărbat nu rezistase într-o relație cu ea mai mult de 6 luni, cu excepția unuia care își acceptase explicit inferioritatea, fără ca ea să i-o fi cerut vreodată.

Pentru Adorin, era femeia ideală, mai ales că era relativ proaspăt însurat.

Doi ani a urmărit din umbra funcției această femeie multirațională pe culoarele multinaționalei la care lucrau amândoi – el de doi ani și ceva, ea de vreo trei.

În primul an, de 1 Martie, îi compusese o scrisoare de intenție sentimentală anonimă de două pagini față-verso, tastată cu font Centaur cu dimensiunea 11, trimisă printr-o firmă de curierat rapid. Plus trei trandafiri naturali, albi, enclozați într-un buchet incognito.

Anul următor, tot de 1 Martie, (când împlineau, așadar, el doi ani și ceva, iar ea vreo trei  de multinațională), i-a trimis o poezie cu ceva decolteuri de limbaj, dar indecentă în intenții. La final, s-a semnat electronic. Când s-au întâlnit  pe holul firmei, pe fața ei se citea, cu majuscule, cea mai profi indiferență afișată vreodată într-o relație ”win-win”.

Peste 7 zile, de Ziua Femeii, nu i-a mai trimis nimic. La finalul zilei, când colega dădea să iasă pe ușă, Mărțișor și-a luat inima-n piept, i-a ieșit în cale și i-a adresat primele cuvinte informale ever, scoase parcă pe cauțiune din sufletul său atent delimitat de contextul de business: ” A fost cea mai deocheată declarație pe care am făcut-o vreodată unei femei cu care n-aveam încă o relație extraconjugală”.

Femeia rămase 4 secunde și jumătate înțepenită cu trupul la 45 de grade față de direcția de ieșire pe ușă, imobilă ca un manechin deviat de la traiectoriile învățate, răstimp în care se uită pe lângă el ca spre un prompter blank, de-ți venea să juri că se născuse cu un deficit de 43 de mușchi faciali.

Peste un an, el divorțase cu succes, iar ea trecuse printr-un dureros partaj caracterial față de bărbatul care îi acceptase explicit superioritatea, măritându-se cu unicul care avea să i-o recunoască implicit toată viața.

O, tempora! O, diaspora!

Publicat pe Actualizat pe


/  Și să tineți minte că Diaspora n-a fost a strămoșilor voștri, nu e a mea și nu e a voastră!
Nici măcar a lor. A diasporeicilor. /
Absolut din întâmplare, azi am privit mai atent pagina de start a site-ului dexonline.ro. Pe verticala dreaptă a homepage-ului, apare o rubrică ce pare a defini sociologic, dar și cultural, clientela DEX-ului: ”Cuvântul lunii”.
Pentru luna încă în curs, cuvântul cel mai căutat a fost ”diasporă”:
 
diaspora dex
Sociologic: nimic surprinzător. Românii atestați civic și-au ales președintele, iar anomaliile electorale din diaspora au impus trendul inclusiv în spațiul DEX-ului. 
Cultural: E limpede că mulți români nu știau ce înseamnă ”diaspora” înainte de a exploda mămăliga lângă ceau(r)nele străinătății. Iar după televizarea obsesiv-diasporeică a frustrărilor expatriaților noștri, mulți conaționali s-au năpustit spre DEX, să-nțeleagă și creierul lor ce se întâmplă cu românii din zona aia de conflict . . . cum îi zicea . . . Diaspora??? Culmea, cuvântul era chiar substantiv comun, cine s-ar fi așteptat ?! ( Cine spunea că televiziunea n-are rol formativ, ci doar in/deformativ ?!. . .).
M-apucă o duioșie inDEXorabilă. Păi, tot românu’ cu sfântu’ scaun la cap le-a zis la ai lui că pleacă la cules de căpșuni în Spania sau la spălat vase în Italia, nu în diaspora!. . . Iar la știri aflăm periodic despre românce arestate pentru prostituție în Italia, mai rar despre românce premiate ”magna cum n-aude” aproape nimeni despre știrile pozitive din diaspora. Că nici rating n-atrag, nici inimile de români nu se umplu cu sentimente tonic-patriotice gen ”nu le-a ajuns țara asta, ștoarfilii dracu’, a plecat la produs, așa le trebuie!”. . .
Prospectiv: vine decembrie. Încerc să intuiesc ce-o să găsesc pe DEX la Cuvântul lunii în seara de Revelion. Ce evenimente cu puternic impact social vor mai exploda luna următoare?
Să fie tot despre Johannis, care depune jurământul de președinte pe 21 decembrie ? Oare o să ”se” jure Klaus că e mai presus de orice suspiciune de incompatibilitate (detalii AICI)? Uite, ”incompatibilitate” poate fi Cuvântul lunii decembrie! Sau ”justiție”. Sau ”casație”.
Hmmm. . . sau să fie ceva de sezon. . . ”crăciun” . . . nu, p-ăsta îl știu aproape toți . . . 
Dacă aș fi un miliardar excentric, cinic și mizantrop ( trei sferturi din condiții deja le întrunesc, ghici pe care? 🙂 ) – aș inventa o  companie de telefonie morbidă, mi-aș pune brain-joggingul la treabă și aș invada mass-media cu o reclamă-capcană, promițând un bonus frizând promoția cerebrală: ”Abonează-te acum! Și Santa Klaus o să-ți dea gratis o vacanță de neuitat în Diaspora!”
Și să vezi din nou invazie pe DEX a românilor cu dragoste de învățătură, poate n-or fi citit bine prima oară: oare dDiaspora era o țară ideală sau o circumcizie* electorală??!!. . .
CIRCUMCÍZIE (electorală), circumcizii, s. f. Ritual electoral la unele partide social-înfumucrate, constând în suprimarea involuntară a propriului candidat la președinție. (Sursa: Ficționarul InDEXplicabil al Limbii Române)

______________________

(acesta nu a fost un advertorial dedicat dexonline.ro / a fost doar ultimul meu articol despre nimic pe 2014)

Johannis. Încă pur ca un Crin.

Publicat pe Actualizat pe


Din ciclul ”Nu mă întrebați cum am făcut primul milion de likeuri”

 

Like a german. Like it or not.
Eu nu i-am dat like lui Johannis. Îmi păstrez likeurile pentru 2019. Deocamdată, victoria e doar a Speranței. Un milion și ceva de likeuri pentru Klaus sună bine, deși cam ante-factum. E bună și susținerea explicită, pentru moralul câștigătorului. E un gest frumos să-i dai like cuiva. Doar că likeurile de acum sunt doar voturi în alb, ca și cele de la urne. Așa trebuie să le considere Președintele.
Revoluția bunului simț. Pentru cine-l are. . .
Nu-i mai puțin adevărat: revoluțiile nu se fac cu circumspecții, ci cu acțiuni în forță. Revoluțiile le fac revoltații. Ajunșii cu cuțitul la os. Văzătorii în alb/negru (sunteți destui, nu negați – și nu e întotdeauna rău). Cei pentru care altă cale nu mai există. Cei ale căror coloane au toate vertebrele interconectate. Și de foarte multe ori au dreptate. Uneori, e necesară o explozie socială pentru reinstaurarea bunului simț.
Facebook. O democrație virtuală.
E remarcabil că bătăliile moderne se pot câștiga și online, recte pe facebook, mai ales dacă este vorba despre combatarea unor PSDinozauri. (Se știe că dispariția dinozaurilor a favorizat dezvoltarea mamiferelor, deci apariția noastră, a Oamenilor.)
E remarcabil că Johannis este mai like-uit decât Merkel.  Doar că germanii au avut și alte treburi decât să dea likeuri. Ei locuiesc într-o Viață reală, nu în Speranța online.
Și Constantinescu l-ar fi depășit pe Helmuth Kohl în 1996, dacă facebook-ul ar fi existat, bag mâna-n foc, retroactiv. Pentru că suntem încă un popor imatur. Pentru că democrația este încă o țintă pentru noi, nu o stare de fapt. Este, încă, doar o simulare online. Și o proiecție electorală netranspusă niciodată în practică.
Și tot retroactiv vă pot spune și ce s-a ales de idealurile lui Coposu. (Lot of f.).
Pro Johannis. Până la proba(-ele) ANI ?. . .
Până la urmă, de ce a câștigat Johannis?. . .
A,da: aroganța lui Ponta, bâlbele ministeriale corlățeano-meleșcane, formulele electorale psd-iste învechite,  deci vot negativ, pe de o parte.
Dar și: imperturbabilul aer nobiliar adoptat de Johannis, experiența unei administrări reușite a Sibiului și (foarte important – POATE CEL MAI IMPORTANT) – Imaginea sa de (probabil) necorupt, de (probabil) incoruptibil, de (probabil) neînvecinat cu expușii la probele DNA. Nu și la probele ANI: mie mi se pare un pic nepotrivit ca un personaj căruia nu i s-a demonstrat compatibilitatea dintre funcția de primar al Sibiului și postura de acționar la companii de stat să poată candida la funcția supremă. 
În fine. Micile păcate se iartă (??). Dar asta vom afla abia pe 25 noiembrie.
Și, totuși, Crin.
Mă duce acum gândul la Crin. Cât de progresist părea în bătăliile electorale cu Băsescu! Păcat că n-a avut un partid mai potent electoral. Așa, ca PSD-ul lui Geoană (?!?). Băsescu contra Antonescu – n-ar fi fost antologic?! Coșmarul lui Videanu, probabil.
 Și mă roade un gând bizar.
Crin Antonescu mi se pare principalul pre-artizan al victoriei lui Johannis. Involuntar. Sau nu???
Păi, să recapitulăm. 

 

klaus si crin
Klau, îți vine să crezi?? Ești președinte! Ești ca Băse – de la Primărie direct la Președinție! Acu, nu mă victimizez, eu nu sunt Stolo, de-i plângea Trăienel de milă în public! Io mi-am făcut-o cu mâna mea! Dar istoria e nedreaptă, măi Klau, îi uită repede pe oamenii din umbră…

 

Cine l-a propulsat pe Johannis în stafful PNL? Crin.
Cine declara, involuntar-vizionar, în februarie 2013, că Johannis ar fi bun de prim-ministru, dar și de președinte al României? Crin.
Cine a fost principalul artizan PNL-ist al întemeierii USL? Crin.
Cine a fost principalul artizan al ruperii USL, înviind premisele unui PNL resuscitat identitar, ieșit de sub umbrela unei alianțe malefice? Crin.
Cine a fost principalul mușcător al beregății lui Victoraș? Crin.
Cine s-a expus fatal unui război deschis, rozător de credibilitate prin virulența sa, dar și prin expunerea la dejecțiile imanente demersului? Crin.
Cine a pierdut procente masive la imaginea publică, în favoarea imaculatului Johannis, până la pierderea conducerii PNL în iulie 2014? Crin.
Cine n-a avut timp (și nici dispoziția, e adevărat) să-și erodeze imaginea în dueluri viscerale cu adversarii politici? Johannis.
Concluzie: nu neg calitățile de manager politic-administrativ și probitatea morală a lui Johannis. Și e foarte bine că i s-a creat o pârtie spre președinție, inclusiv prin greșeala neforțată a adversarului. Dar cred că merita și Crin Antonescu măcar o notă de subsol, oricât de detestabil ar fi devenit între timp.
Willkommen, Johannis!
Așadar, bun venit, Johannis. Bine că ai câștigat! Ești președinte. Dar nu știu dacă e suficient. Ai o clasă politică de suportat. Și reciproc.
Îmi pare bine că ești etnic german. Îmi pare bine și că ești român. Și mie mi-ar fi plăcut să fiu sibian.
Sunt, însă, puțin contrariat. Nu știu dacă aș fi vrut să-ți lansezi deja o carte. A fost premeditată, nu există dubii. Dar aș fi vrut s-o lansezi peste 5 ani. Și abia atunci să fie best-seller. (Nici nu mă întreb dacă ai fi lansat-o în caz de înfrângere. E irelevant.)
Te rog, însă, ceva:  lasă-te depășit pe facebook de Angela Merkel. Pune-ți consilierii să umble la optimizările României reale. Și anunță-ne când ai succese. Anunță-ne și când ai eșecuri. Spune-ne și ce măsuri reparatorii iei. Chiar și pe facebook!
Eu  încep să fac ”print screenuri” cu activitățile tale. Deocamdată, aștept.
Și scuze că m-am adresat la persoana a doua singular. Spre deosebire de domnul Traian Băsescu, de care m-am simțit foarte departe. Cu tot cu predispoziția lui pentru băile lui de mulțime.