RESUSCITATE

Scriu mai prost decât aș vrea (și aș putea?!)

Publicat pe


Pe 15 august împlinesc un an de când am dat primul ”publish” pe celălalt blog, http://comicultural.blogspot.ro/. Nu, nu am de gând să destup vreo șampanie sau să comand jerbe de artificii. (Atunci ce dracu începi aici, mă hărțuiește vocea interioară, un bilanț???).

Se știe că m-am mutat pe acest blog deoarece blogspotul mi-a fost hackerit pe 2 iunie, apoi repus în drepturi, nu insist. Nu am ascuns că am intrat în blogosferă cu convingerea că  ”Scrisul sunt eu”. Cu intenția de a tulbura norii cu scrierile mele, sentiment care mi-a fost grav zdruncinat când am constatat cât de bine și de subtil-luxuriant se scrie azi, fie în proză, fie în versuri. Și cât de ieșit din formă eram, mă chinuiam cu orele, la volan, în pauzele de masă, în pauzele conjugale. . .

Să nu fiu incorect cu muzele mele, țucu-le-aș pe șest. Cred că am dat aproape tot ce-am putut la categoria ”comic”, mai ales în versuri. Recitesc ”infanteziile” mele născocite în cadrul ”Duzinei de cuvinte”. Și nu pot fi acuzat decât de devianță stilistic-versificatoare, dacă mă refer la ”Amintiri din precopilărie” (Foaie verde sanguin / Mă suii pe-un intestin / L-am ales pe cel subțire / Cum obrazu-mi e din fire etc.).

Firește, amicii și amicele online s-au abținut să-mi recomande consultații psihiatrice, iar când le-am servit și ”Autopsie – necrofile de poveste”, s-au resemnat cu privire la imuabilitatea depravatei mele gene: ”Enigmatic și cuminte / Cu picioarele-nainte / Fix la morga friguroasă / Mă dădui plecat de-acasă. . .” etc.

În fine, deși apolitic, n-am putut rezista unei alte teme Psi-lunatice, și le-am trântit pro-băsiștilor o versificație de să mă țină minte (Lacrimi de croco-edil): ”Ai condus vapoare prin întreaga lume. / După România lăcrimai cu spume. . . / Navigat de gânduri, lunecai pe Nil: / Comersant de lacrimi de la crocodili. . .” etc.

Ca să închei cu latura comică, am zis să nu scape nici pescarii de o încondeiere binemeritată – și așa s-a născut ”Pescarul (sc)amator” (Ce-ți doresc eu ție, dulce pescărie?!. . . / Balta mea de glorii, balta mea de dor! / Brațe undițoase, broaște-n stufărie, / La crăpceanu-ți mare mulinezi de zor! etc.).

……………………………………………………………………….

După titlu, postarea ar fi trebuit să fie despre cât de prost scriu. Și asta spune foarte multe despre mine.

(articol susceptibil de continuare în episodul următor, ca multe altele, pe care le-am lăsat suspendate, deocamdată).

Fotocalipsa după Eiffel

Publicat pe Actualizat pe


( publicat inițial pe www.comicultural.blogspot.com /
public și aici, într-o formă ușor modificată,
deoarece voi continua epopeea pariziană )
Paris. Vară. Vacanță. 
Nimic despre Louvre, despre catedrala Notre Dame sau despre Versailles.
Nimic despre Folie Bergere, Moulin Rouge, Crazy Horse.
Nu voi vorbi acum nici despre trăsăturile catifelate ale franțuzoaicelor pursânge ( nu pe toate le cheamă Isabelle Adjani! . . . ). 
Și nimic despre invadatorii chinezi (cea mai obsedantă formă de viață turistică din Orașul Luminilor).
Doar un foto-reportaj de-a dreptul spectaculos, la care am fost martor fără voie. Avertizez asupra statutului meu de fotograf amator!
Ca orice turist ( care, dacă nu escaladează Turnul Eiffel, nu există! . . . ), am cutezat și eu spre înălțimile celeste. 

Și de-acolo, din vârful Eiffel-ului . . .
La început, doar nori, relativă ceață și o aparentă monotonie peisagistică . . . Dar nu intuiți deja răzvrătirea stratosferică? . . .
Peste nici 5 minute, am fotografiat emoționat: cerul fusese spart de un soare flămând de teluric . . .
Mi-am încordat Nikon-ul spre orizontul incendiat: cartierul ”La Défense”, semeț în structurile sale imuabile, părea nevolnic în fața ”stihiilor naturii” (mi-a rămas expresia asta din școala generală!) . . .
 
Nu era trucaj: spărtura din cer se lărgea minut cu minut . . .
À la guerre comme à la guerre . . . fie ce-o fi, măcar de-ar fi niște forme de viață prietenoase, dacă nu chiar inteligente . . . 
Simțeam nevoia contopirii cu apocalipsa, așa că am aplicat un zoom arbitrar . . .
Mă fascinează ideea de a trăi Apocalipsa. Dar sunt atât de egoist, încât aș vrea să mă apuce nonagenar, într-un scaun cu rotile, cu privirea împăienjenită de o satisfacție morbidă . . . 
Cartierul ”La Défense” își trăiește ultimele clipe(?). . . Parc-aș fi un mic (Franco???) Nero, extaziat în fața orașului incendiat . . . 
 
Din secundă în secundă, trebuie să apară și nava extraterestră. O să ne absoarbă ca o gaură neagră . . . chit că vine ca o explozie solară . . .
Aici e apogeul suspansului. Dar Judecata de Apoi nu vine azi. Poate doar Mintea de pe Urmă a românului . . .
 
 Dar Judecății de Apoi a Minții românului îi voi aduce o scurtă atingere în materialul următor.

DE CE ”IUBIȚI PERVERȘII”. VOI, FEMEILE.

Publicat pe Actualizat pe


Public un nou articol resuscitat de pe defunctul blog,  ușor modificat ”genetic” pentru actualul blog.  Pe 13 Octombrie 2013, postasem o critică la adresa best-seller-ului ”De ce iubim femeile” al lui Cărtărescu. Și nu mi-am schimbat părerea.

 –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Am citit și eu De ce iubim femeile. Acum 8 ani. Integral.  Povestire după povestire. Unele istorisiri mi-au relativ plăcut, altele mi-au indus doar o stare de confort emoțional. Neprovocator. (Cu toate acestea, Cărtărescu rămâne un reper obligatoriu în istoria ultimilor 30 de ani de literatură românească.)

Lansată în colecția ”Cartea de pe noptieră”, scrierea nu și-a propus, totuși, mai mult decât o tematică  învecinare cu crema hidratantă, penseta sau cu diverse produse contraceptive (”concepte” imanente noptierei). Scopul declarat trădează mijloacele.

Totuși, aș fi avut pretenția unei cărți mai puțin fisurate logic. Dacă am închis ochii la ușurătatea povestirilor componente, în schimb, am contractat o irecuperabilă intoleranță la ultimul capitol: ”De ce iubim femeile”: ”Pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care. . .”. Am constatat că femeile din universul cărtărescian sunt asemănătoare femeilor cunoscute de mine și, totuși, dintr-o specie diferită.

Cartea nu e reductibilă la acest pasaj. Dar acesta este fragmentul-sinteză a(l) gândirii-simțirii lui Cărtărescu în materie de femei. Și ar fi trebuit să fie inatacabil! State of the art! 

Acest text final m-a blocat într-un soi de Spiritus Interruptus. El conține un mesaj (probabil) involuntar subliminal. Un balans subtil între cele două sexe, dar un balans fără echivoc. 

Începând cu versul  ”Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost. . .”,  simultan cu  apologia femeilor, Cărtărescu relevă, alternativ-deductiv, și un portret implicit nestilizat, chiar abrutizat al BĂRBATULUI. 

Practic, autorul zugrăvește femeile prin opoziție cu o categorie marginală de bărbați – Homo Primitivus.  

Pe coloana stângă  am plasat pasajele cărtăresciene care fac trimitere la ”sub-specia” masculină. Pe coloana dreaptă am compus, ușor caricaturizat, portretul neromanțios al Bărbatului, derivat strict din scrierea citată.

TEXTUL LUI CĂRTĂRESCU. PENTRU FEMEI
TEXT ”PERVERTIT” PENTRU BĂRBAȚI
Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost…
Pentru că miros a transpirație și a mahoarcă de la o poștă, ca niște bărbați autoimunizați la săpun și pastă de dinți.
…şi nu asudă pe buza superioară.
Pentru că asudă pe buza superioară, iar combinația cu mucozitățile frumos scurgătoare este exact lubrifierea care îți lipsea.
Pentru că merg pe stradă drepte, cu  capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac.
Pentru că merg cocârjați, striviți de povara vinovăției de a fixa femeile ca niște maniaci, gata să le posede la primul colț de stradă.
Pentru că în pat sunt îndrăzneţe şi inventive nu din perversitate, ci ca să-ţi arate că Te iubesc.
Pentru că în pat sunt îndrăzneți și inventivi  din perversitate, doar ca să-ți demonstreze cât de mult Se iubesc pe Ei, Virilii.
Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să ceară recunoştinţă.
Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă ca să te facă să te simți obligată și recunoscătoare câte zile conjugale ți-o mai rezerva.
Pentru că nu citesc reviste porno şi nu navighează pe site-uri porno.
Pentru că revistele porno sunt pentru ei  o formă de elevație supremă. Și sunt toți niște Robinson Crusoi ai navigației pornoceanice.
Pentru că joacă şah, whist sau ping-pong fără  să le intereseze cine câştigă.
Pentru că joacă şah, whist sau ping-pong cu acel aer inefabil de scandalagii care nu știu să piardă.
Pentru că şofează prudent în maşini lustruite ca nişte bomboane, aşteptând să le admiri când sunt oprite la stop şi treci pe zebră prin faţa lor.
Pentru că şofează, ca niște scelerați, maşini dotate opțional cu noroaie laterale, aşteptând să îi admiri când îți taie calea cu fluierături mitocănești. Tocmai când treceai și tu pe zebră, ca o gazelă inocentă.
Pentru că nu se masturbează. (pentru că sunt vaccinate antirabic, nu turbează, nu mas-turbează, nici nu se. notă comicultural)
Pentru că se masturbează ca niște pitecantropi autosexuali, în timp ce femeile stau toată ziua cu mâinile la vedere.
Pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia şi proza lumii.
Pentru că se scrie pentru ei doar un sfert din poezia și literatura lumii. (Pentru că cititul e pentru ei o repetabilă povară. Sau că nu vrea ei să citească, de-aia…) Restul e literatură de așezat pe noptieră.
Pentru că poartă un război total şi inexplicabil contra gândacilor de bucătărie.
Pentru că tolerează, explicabil, gingășia gândacilor de bucătărie, când îi surprind bucățelind în haită feliile de cașcaval pané.
Pentru că în filme nu fac duş niciodată înainte
de-a face dragoste, dar numai în filme.
Pentru că în filme fac duş înainte de-a face dragoste, dar numai în filme!
Pentru că iau viaţa în serios, pentru că par să creadă cu adevărat în realitate.
Pentru că iau viața la mișto, ca niște infantilizați ai realității virtuale.
Pentru că nu se gândesc cum să i-o tragă tipului drăguţ pe care-l văd în tro­leibuz.
Pentru că sunt setați genetic să facă sex maniacal, enclavizat în orgii imaginare, cu toate femeile bune de coțăială din troleibuz.
Pentru că nu-ţi pun mâna pe fund decât în reclame.
Pentru că nu-ți pun mâna pe fund decât la coadă la morcovi, la ieșirea de la Hollywood Multisex și în parc, pe bancă, cu verigheta ascunsă pe furiș în buzunarul din dreptul inimii.
Pentru că nu le excită ideea de viol decât în mintea bărbaţilor.
Pentru că obsesia violului e inclusă genetic doar în ADN-ul bărbaților. ADN = Antropomorfism Dezaxat Neurotic (asta doar la bărbați!)
Pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au orgasm nu îl mimează.
Pentru că n-au de fiecare dată orgasm. Și chiar dacă n-au orgasm, ei tot ejaculează. Pentru că sunt bărbați și n-au nevoie să mimeze că sunt femei !!!
Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva.
Pentru că sunt bărbați, pentru că nu sunt femei, deși nimic nu mai e sigur după postarea asta.

Cu siguranță, femeile nu aveau nevoie de o asemenea alăturare. Ele nu sunt comparabile cu bărbații. Și întrebați orice femeie: ar prefera să nu fie comparabilă nici cu alte femei! Dar despre specia ”femeie-unicat” voi mai avea ocazia de a vorbi. 

Între timp, semnalez o reacție similară, publicată de Dragoș Bucurenci în ”The One”, despre care însuși autorul spune că este, citez ”unul dintre cele mai puțin neîndematice texte scrise de mine pentru o revistă glossy”.  L-am citit și mi-e teamă că sunt în dezacord cu negarea negației sale. Deși mai elaborat decât textul cărtărescian, cred că Bucurenci derapează uneori în zone teribiliste ideatic.

Avea și Freud dreptate. Misterul feminin devine cu atât mai cețos, cu cât încerci să te apropii mai mult de el.

(poate că nu este elegant ce am făcut, dar eu am considerat textul lui Cărtărescu drept un atac implicit la persoana bărbatului și o infidelă zugrăvire a naturii feminine)

FERMENTALĂ

Publicat pe Actualizat pe


Într-o căldurăcoare de-nceput de seară de iunie, cred că e momentul să republic prima poerezie de pe defunctul meu blog. A participat la  ”Duzina de cuvinte” prin 2013 și reflectă inclusiv starea mea actuală de insațietate . . . canicul-turală.

 

Cuprind paharul ca pe o bacantăsexy-legs-glass-of-red-wine
Și-i texturez vertebre desfrânatei!
Satir torid, îi sorb mustirea sacră
Preafermentatei, veșnic posedatei!

Ibovnic umectat dintr-o sorbire,
(Mă scurg retroactiv în negri struguri).
Beția nu-i decât o amăgire. . .
(Fertilizez preconștienții muguri).

Încapsulat în bahice dileme,
Îmi gâlgâi sensuri spastice-n delir.
Degustător al propriei salive?
Sau degustat de propriu-mi potir?. . .

Sursa foto: AICI.