apocalipsă

Apocalepsie

Publicat pe Actualizat pe


/ deodată, Nimic! /

 

Norii s-au refugiat pe sub streșini. Ploile au rămas suspendate.

Copitele au îngenungheat în potcoave. Caii invocă pseudopode, nevertebrate. . .

 

De sub asfalturi izbucnesc roci alogene.  În cer, s-a deschis un curcubeu, ca o rană.

Laptele moare lent în ugere. Vaci rumegând cu rictus de Satană.

 

Aripile au zburat fără fluturi. Omizile bat din antene a negație.

Către mormintele vacante  se-ndreaptă acum o nouă emigrație.

 

Vulturii atacă-n picaj imploziv,  măcelărindu-și  controlat măruntaiele.

Aerul se scutură de respirații. Pelerinate sunt astăzi gunoaiele.

 

Gravidele își ascund inabil sarcinile, ca pe niște tragice copiuțe.

Cu podurile palmelor, pe furiș, nivelează căpșoare, piciorușe, mânuțe.

 

Prea multe scorburi, prea puțini copaci. Pădurea a-nlemnit de-atâta iarbă.

Umbrele s-au mânjit cu soare și au dispărut în privirea mea oarbă.

                                                          

O fetiță probează un giulgiu. Și o face cu atâta grație!. . .

Cineva m-a sunat să îmi spună ce să fac cu ultima respirație.

 

Sunt singur acasă și-aduc o ultimă ofensă divinității.

Sunt propriu-mi chip cioplit. Și mă sustrag posterității.

 

Aș putea să-mi fac curaj. Aș putea să alertez vânturi. 

Aș putea să dezgrop tainele morților. Aș putea să moderez  gânduri.

Aș putea să urlu ca revelatul, aș putea să mă comport demonic.

Sugrum exorcist o lumânare. Lumea de-afară s-a izolat fonic.

Anunțuri

Fotocalipsa după Eiffel

Publicat pe Actualizat pe


( publicat inițial pe www.comicultural.blogspot.com /
public și aici, într-o formă ușor modificată,
deoarece voi continua epopeea pariziană )
Paris. Vară. Vacanță. 
Nimic despre Louvre, despre catedrala Notre Dame sau despre Versailles.
Nimic despre Folie Bergere, Moulin Rouge, Crazy Horse.
Nu voi vorbi acum nici despre trăsăturile catifelate ale franțuzoaicelor pursânge ( nu pe toate le cheamă Isabelle Adjani! . . . ). 
Și nimic despre invadatorii chinezi (cea mai obsedantă formă de viață turistică din Orașul Luminilor).
Doar un foto-reportaj de-a dreptul spectaculos, la care am fost martor fără voie. Avertizez asupra statutului meu de fotograf amator!
Ca orice turist ( care, dacă nu escaladează Turnul Eiffel, nu există! . . . ), am cutezat și eu spre înălțimile celeste. 

Și de-acolo, din vârful Eiffel-ului . . .
La început, doar nori, relativă ceață și o aparentă monotonie peisagistică . . . Dar nu intuiți deja răzvrătirea stratosferică? . . .
Peste nici 5 minute, am fotografiat emoționat: cerul fusese spart de un soare flămând de teluric . . .
Mi-am încordat Nikon-ul spre orizontul incendiat: cartierul ”La Défense”, semeț în structurile sale imuabile, părea nevolnic în fața ”stihiilor naturii” (mi-a rămas expresia asta din școala generală!) . . .
 
Nu era trucaj: spărtura din cer se lărgea minut cu minut . . .
À la guerre comme à la guerre . . . fie ce-o fi, măcar de-ar fi niște forme de viață prietenoase, dacă nu chiar inteligente . . . 
Simțeam nevoia contopirii cu apocalipsa, așa că am aplicat un zoom arbitrar . . .
Mă fascinează ideea de a trăi Apocalipsa. Dar sunt atât de egoist, încât aș vrea să mă apuce nonagenar, într-un scaun cu rotile, cu privirea împăienjenită de o satisfacție morbidă . . . 
Cartierul ”La Défense” își trăiește ultimele clipe(?). . . Parc-aș fi un mic (Franco???) Nero, extaziat în fața orașului incendiat . . . 
 
Din secundă în secundă, trebuie să apară și nava extraterestră. O să ne absoarbă ca o gaură neagră . . . chit că vine ca o explozie solară . . .
Aici e apogeul suspansului. Dar Judecata de Apoi nu vine azi. Poate doar Mintea de pe Urmă a românului . . .
 
 Dar Judecății de Apoi a Minții românului îi voi aduce o scurtă atingere în materialul următor.