poet

Sorescu. Pentru că trebuia să poarte un (re)nume, i s-a spus Messi.

Publicat pe


Citesc un articol de-al lui Alex Ștefănescu în Ev Zet-ul online. Amintiri cu Marin Sorescu.

Nici n-apuc să intru bine în poveste, că mă lovește criticul cu o figurină de stil, de m-am simțit luat ca la unșpe metri:

 

sorescu-si-messi-1

 

Să-i dau un zoom, că nu se vede de la distanța critică a distinsului Alex Ștefănescu:

 

sorescu-si-messi-2

Comparația e copiată, senzaționalist, și în captionul pozei lui Sorescu, câteva rânduri mai jos:

 

sorescu-si-messi

 

Bre, ce să zic?!

Articolul se numește ”Amintiri despre un om timid”. Și aici, nu pot să-l contrazic pe nea Ștefi: nici Messi nu e vreun îndrăzneț! Aici a cam nimerit-o.

În plus, amândoi s-au împrietenit cu firul ierbii. Sorescu prin natura fiorului liric, Messi prin natura meseriei.

Cred c-aș mai dibui niscai metehne messi-anice la Sorescu, doar de-aș cita dintr-o poezie celebră ce-a lui:

 

Don Juan

Cand o dragoste
La care lucram mai demult
Mi-a reușit,
Atunci o trec pe curat,
Pe inima altei femei.

Natura a fost înțeleaptă
Creând mai multe femei
Decât bărbați,
Pentru că ne putem desăvârși
Sentimentul,
Folosind un mare număr
De ciorne.

 

Păi, e-n natura fotbalistului de geniu să tot ciornăiască până-și găsește aleasa, nu? Ciorne-s la tot pasul, că e și-o vorbă imemorială: ”Ciorna, ciorna, fratre!. . .”

Cert e că Sorescu n-a fentat Poezia, așa cum nici Messi nu fentează fotbalul, ci adversarii.
Dar Ștefănescu ne-a fentat de data asta ca-ntr-o cacealma de meci trucat de vestitul Jean Pădureanu (coneseurii știu despre ce scriu aici).

Hai că nu mai am cuvinte.
Doar linkul către acest articol simplu, după vorbă, după port:
http://www.evz.ro/amintiri-despre-un-om-timid-istoriile-lui-alex-stefanescu.html

 

 

 

Apocalepsie

Publicat pe Actualizat pe


/ deodată, Nimic! /

 

Norii s-au refugiat pe sub streșini. Ploile au rămas suspendate.

Copitele au îngenungheat în potcoave. Caii invocă pseudopode, nevertebrate. . .

 

De sub asfalturi izbucnesc roci alogene.  În cer, s-a deschis un curcubeu, ca o rană.

Laptele moare lent în ugere. Vaci rumegând cu rictus de Satană.

 

Aripile au zburat fără fluturi. Omizile bat din antene a negație.

Către mormintele vacante  se-ndreaptă acum o nouă emigrație.

 

Vulturii atacă-n picaj imploziv,  măcelărindu-și  controlat măruntaiele.

Aerul se scutură de respirații. Pelerinate sunt astăzi gunoaiele.

 

Gravidele își ascund inabil sarcinile, ca pe niște tragice copiuțe.

Cu podurile palmelor, pe furiș, nivelează căpșoare, piciorușe, mânuțe.

 

Prea multe scorburi, prea puțini copaci. Pădurea a-nlemnit de-atâta iarbă.

Umbrele s-au mânjit cu soare și au dispărut în privirea mea oarbă.

                                                          

O fetiță probează un giulgiu. Și o face cu atâta grație!. . .

Cineva m-a sunat să îmi spună ce să fac cu ultima respirație.

 

Sunt singur acasă și-aduc o ultimă ofensă divinității.

Sunt propriu-mi chip cioplit. Și mă sustrag posterității.

 

Aș putea să-mi fac curaj. Aș putea să alertez vânturi. 

Aș putea să dezgrop tainele morților. Aș putea să moderez  gânduri.

Aș putea să urlu ca revelatul, aș putea să mă comport demonic.

Sugrum exorcist o lumânare. Lumea de-afară s-a izolat fonic.

LATENT ÎN AȘTERNUDURI (1)

Publicat pe Actualizat pe


/ Poerezie ermetică dedusă ”Din ceas, dedus”. De Ion Barbu.  /

 

Din ceas, sedus adâncul acestor calde plete,
Clepsidră amforată în plin cutremurmúr.
Vâslind pe înecarea ibovnicei egrete,
Vârtelnic germinează un foc fecund, impur.

 

Satir latent! Poetul captiv în întruparea
Din gemete de alge.  Te pierzi în descărnări.
Şi pântec iscodește ascuns, cum depravarea
Meduze-n așternuduri. Dogoarea seacă mări.

 

(Va urma o versiune mai puțin ermetică. Cândva.)