politică

O, tempora! O, diaspora!

Publicat pe Actualizat pe


/  Și să tineți minte că Diaspora n-a fost a strămoșilor voștri, nu e a mea și nu e a voastră!
Nici măcar a lor. A diasporeicilor. /
Absolut din întâmplare, azi am privit mai atent pagina de start a site-ului dexonline.ro. Pe verticala dreaptă a homepage-ului, apare o rubrică ce pare a defini sociologic, dar și cultural, clientela DEX-ului: ”Cuvântul lunii”.
Pentru luna încă în curs, cuvântul cel mai căutat a fost ”diasporă”:
 
diaspora dex
Sociologic: nimic surprinzător. Românii atestați civic și-au ales președintele, iar anomaliile electorale din diaspora au impus trendul inclusiv în spațiul DEX-ului. 
Cultural: E limpede că mulți români nu știau ce înseamnă ”diaspora” înainte de a exploda mămăliga lângă ceau(r)nele străinătății. Iar după televizarea obsesiv-diasporeică a frustrărilor expatriaților noștri, mulți conaționali s-au năpustit spre DEX, să-nțeleagă și creierul lor ce se întâmplă cu românii din zona aia de conflict . . . cum îi zicea . . . Diaspora??? Culmea, cuvântul era chiar substantiv comun, cine s-ar fi așteptat ?! ( Cine spunea că televiziunea n-are rol formativ, ci doar in/deformativ ?!. . .).
M-apucă o duioșie inDEXorabilă. Păi, tot românu’ cu sfântu’ scaun la cap le-a zis la ai lui că pleacă la cules de căpșuni în Spania sau la spălat vase în Italia, nu în diaspora!. . . Iar la știri aflăm periodic despre românce arestate pentru prostituție în Italia, mai rar despre românce premiate ”magna cum n-aude” aproape nimeni despre știrile pozitive din diaspora. Că nici rating n-atrag, nici inimile de români nu se umplu cu sentimente tonic-patriotice gen ”nu le-a ajuns țara asta, ștoarfilii dracu’, a plecat la produs, așa le trebuie!”. . .
Prospectiv: vine decembrie. Încerc să intuiesc ce-o să găsesc pe DEX la Cuvântul lunii în seara de Revelion. Ce evenimente cu puternic impact social vor mai exploda luna următoare?
Să fie tot despre Johannis, care depune jurământul de președinte pe 21 decembrie ? Oare o să ”se” jure Klaus că e mai presus de orice suspiciune de incompatibilitate (detalii AICI)? Uite, ”incompatibilitate” poate fi Cuvântul lunii decembrie! Sau ”justiție”. Sau ”casație”.
Hmmm. . . sau să fie ceva de sezon. . . ”crăciun” . . . nu, p-ăsta îl știu aproape toți . . . 
Dacă aș fi un miliardar excentric, cinic și mizantrop ( trei sferturi din condiții deja le întrunesc, ghici pe care? 🙂 ) – aș inventa o  companie de telefonie morbidă, mi-aș pune brain-joggingul la treabă și aș invada mass-media cu o reclamă-capcană, promițând un bonus frizând promoția cerebrală: ”Abonează-te acum! Și Santa Klaus o să-ți dea gratis o vacanță de neuitat în Diaspora!”
Și să vezi din nou invazie pe DEX a românilor cu dragoste de învățătură, poate n-or fi citit bine prima oară: oare dDiaspora era o țară ideală sau o circumcizie* electorală??!!. . .
CIRCUMCÍZIE (electorală), circumcizii, s. f. Ritual electoral la unele partide social-înfumucrate, constând în suprimarea involuntară a propriului candidat la președinție. (Sursa: Ficționarul InDEXplicabil al Limbii Române)

______________________

(acesta nu a fost un advertorial dedicat dexonline.ro / a fost doar ultimul meu articol despre nimic pe 2014)
Reclame

Johannis. Încă pur ca un Crin.

Publicat pe Actualizat pe


Din ciclul ”Nu mă întrebați cum am făcut primul milion de likeuri”

 

Like a german. Like it or not.
Eu nu i-am dat like lui Johannis. Îmi păstrez likeurile pentru 2019. Deocamdată, victoria e doar a Speranței. Un milion și ceva de likeuri pentru Klaus sună bine, deși cam ante-factum. E bună și susținerea explicită, pentru moralul câștigătorului. E un gest frumos să-i dai like cuiva. Doar că likeurile de acum sunt doar voturi în alb, ca și cele de la urne. Așa trebuie să le considere Președintele.
Revoluția bunului simț. Pentru cine-l are. . .
Nu-i mai puțin adevărat: revoluțiile nu se fac cu circumspecții, ci cu acțiuni în forță. Revoluțiile le fac revoltații. Ajunșii cu cuțitul la os. Văzătorii în alb/negru (sunteți destui, nu negați – și nu e întotdeauna rău). Cei pentru care altă cale nu mai există. Cei ale căror coloane au toate vertebrele interconectate. Și de foarte multe ori au dreptate. Uneori, e necesară o explozie socială pentru reinstaurarea bunului simț.
Facebook. O democrație virtuală.
E remarcabil că bătăliile moderne se pot câștiga și online, recte pe facebook, mai ales dacă este vorba despre combatarea unor PSDinozauri. (Se știe că dispariția dinozaurilor a favorizat dezvoltarea mamiferelor, deci apariția noastră, a Oamenilor.)
E remarcabil că Johannis este mai like-uit decât Merkel.  Doar că germanii au avut și alte treburi decât să dea likeuri. Ei locuiesc într-o Viață reală, nu în Speranța online.
Și Constantinescu l-ar fi depășit pe Helmuth Kohl în 1996, dacă facebook-ul ar fi existat, bag mâna-n foc, retroactiv. Pentru că suntem încă un popor imatur. Pentru că democrația este încă o țintă pentru noi, nu o stare de fapt. Este, încă, doar o simulare online. Și o proiecție electorală netranspusă niciodată în practică.
Și tot retroactiv vă pot spune și ce s-a ales de idealurile lui Coposu. (Lot of f.).
Pro Johannis. Până la proba(-ele) ANI ?. . .
Până la urmă, de ce a câștigat Johannis?. . .
A,da: aroganța lui Ponta, bâlbele ministeriale corlățeano-meleșcane, formulele electorale psd-iste învechite,  deci vot negativ, pe de o parte.
Dar și: imperturbabilul aer nobiliar adoptat de Johannis, experiența unei administrări reușite a Sibiului și (foarte important – POATE CEL MAI IMPORTANT) – Imaginea sa de (probabil) necorupt, de (probabil) incoruptibil, de (probabil) neînvecinat cu expușii la probele DNA. Nu și la probele ANI: mie mi se pare un pic nepotrivit ca un personaj căruia nu i s-a demonstrat compatibilitatea dintre funcția de primar al Sibiului și postura de acționar la companii de stat să poată candida la funcția supremă. 
În fine. Micile păcate se iartă (??). Dar asta vom afla abia pe 25 noiembrie.
Și, totuși, Crin.
Mă duce acum gândul la Crin. Cât de progresist părea în bătăliile electorale cu Băsescu! Păcat că n-a avut un partid mai potent electoral. Așa, ca PSD-ul lui Geoană (?!?). Băsescu contra Antonescu – n-ar fi fost antologic?! Coșmarul lui Videanu, probabil.
 Și mă roade un gând bizar.
Crin Antonescu mi se pare principalul pre-artizan al victoriei lui Johannis. Involuntar. Sau nu???
Păi, să recapitulăm. 

 

klaus si crin
Klau, îți vine să crezi?? Ești președinte! Ești ca Băse – de la Primărie direct la Președinție! Acu, nu mă victimizez, eu nu sunt Stolo, de-i plângea Trăienel de milă în public! Io mi-am făcut-o cu mâna mea! Dar istoria e nedreaptă, măi Klau, îi uită repede pe oamenii din umbră…

 

Cine l-a propulsat pe Johannis în stafful PNL? Crin.
Cine declara, involuntar-vizionar, în februarie 2013, că Johannis ar fi bun de prim-ministru, dar și de președinte al României? Crin.
Cine a fost principalul artizan PNL-ist al întemeierii USL? Crin.
Cine a fost principalul artizan al ruperii USL, înviind premisele unui PNL resuscitat identitar, ieșit de sub umbrela unei alianțe malefice? Crin.
Cine a fost principalul mușcător al beregății lui Victoraș? Crin.
Cine s-a expus fatal unui război deschis, rozător de credibilitate prin virulența sa, dar și prin expunerea la dejecțiile imanente demersului? Crin.
Cine a pierdut procente masive la imaginea publică, în favoarea imaculatului Johannis, până la pierderea conducerii PNL în iulie 2014? Crin.
Cine n-a avut timp (și nici dispoziția, e adevărat) să-și erodeze imaginea în dueluri viscerale cu adversarii politici? Johannis.
Concluzie: nu neg calitățile de manager politic-administrativ și probitatea morală a lui Johannis. Și e foarte bine că i s-a creat o pârtie spre președinție, inclusiv prin greșeala neforțată a adversarului. Dar cred că merita și Crin Antonescu măcar o notă de subsol, oricât de detestabil ar fi devenit între timp.
Willkommen, Johannis!
Așadar, bun venit, Johannis. Bine că ai câștigat! Ești președinte. Dar nu știu dacă e suficient. Ai o clasă politică de suportat. Și reciproc.
Îmi pare bine că ești etnic german. Îmi pare bine și că ești român. Și mie mi-ar fi plăcut să fiu sibian.
Sunt, însă, puțin contrariat. Nu știu dacă aș fi vrut să-ți lansezi deja o carte. A fost premeditată, nu există dubii. Dar aș fi vrut s-o lansezi peste 5 ani. Și abia atunci să fie best-seller. (Nici nu mă întreb dacă ai fi lansat-o în caz de înfrângere. E irelevant.)
Te rog, însă, ceva:  lasă-te depășit pe facebook de Angela Merkel. Pune-ți consilierii să umble la optimizările României reale. Și anunță-ne când ai succese. Anunță-ne și când ai eșecuri. Spune-ne și ce măsuri reparatorii iei. Chiar și pe facebook!
Eu  încep să fac ”print screenuri” cu activitățile tale. Deocamdată, aștept.
Și scuze că m-am adresat la persoana a doua singular. Spre deosebire de domnul Traian Băsescu, de care m-am simțit foarte departe. Cu tot cu predispoziția lui pentru băile lui de mulțime.

România minoritară

Publicat pe Actualizat pe


Inconștienții colectivi – o lecție de psihanaliză politică

Nici n-am terminat bine articolul despre teoria junghiană a inconștientului colectiv, c-am și văzut-o aplicată la alegerile prezidențiale proaspăt încheiate.

Victoria lui Klaus Johannis (deși are și explicații cu reflexe corlățene și aroganțe pontiene), își trage seve grase din unul dintre arhetipurile împământenite în cortexul comunitar românesc: România lucrului german făcut.

Vreme de decenii, în Inconștientul românesc a existat o bătălie aprigă între sentimentul ”pro-Hohenzollern” și resentimentul ”anti-Hitler”, ceea ce făcea ca Arhetipul germanofil să se bată cu cel germanofob.

Ieri, filogermania cumpătată a învins detașat pesedemania pensionată pe necaz de ”boală pe Băsescu”.

Lăsând la o parte o treime din electorat (care nici nu știa să zică / ”gâdea, badea sau ciuvică”), poporul român a conștientaxat nesimțirea PSD-istă, conștient-votând un Johannis atât de simplu, după vorbă, după port. (Vorba lu’ Băsescu: ”Cum care port?! Portul Constanța . . . hăhăhăhă!”).

ponta-victor-400x2661
Victor Ponta, pe vremea când plagia zâmbetul lui Iliescu.

În viitor, ar fi indicat ca staffurile de campanie să ia în serios meseria de psihanalist politic, deoarece câmpul principal de luptă nu e pe gliile pontaminate cu sacoșe umanitare, ci în creierele amprentate cu informații seculare.

Nu degeaba candidații ”-escu” au monopolizat douăzeci și cinci de ani de istorie post-Ceauș-escu. Nu degeaba ”Traian” ne-a fost tată nu doar prin împreunarea forțată cu Dacia asimilată.

Mă opresc aici, aud că Daciana Ponta, căutând să-și resuciteze psihic Victorașul, umblă după 250.000 de semnături ca să schimbe legea electorală. Vrea să introducă o prevedere de bun simț civic: primul clasat să fie președintele României lucrului bine făcut, iar al doilea să prezideze peste ce rămâne.

Curat diabolic! Johannis ar fi primul președinte peste o țară minoritară. Resimțiți deja un sentiment de klaustrofobie?. . .

Antivot

Publicat pe Actualizat pe


/ continuarea articolului ”Singurul adevăr absolut(izat) despre campaniile electorale din România /

M-am învârtit câțiva ani printre politicieni.

Pe unii îi cunoșteam de pe vremea când încă nu erau politicieni.

Apoi, nu i-am mai recunoscut când au devenit politicieni.

Le-am descifrat orientările. Le-am constatat și dezorientările. Le-am cunoscut asistentele. Le-am cunoscut consilierii. Le-am cunoscut tangențial și câteva dintre amante (sunt buni și consilierii la ceva!). 

Odată, pe unul l-am chestionat  în legătură cu proiectul de lege pe care îl inițiase recent. Programasem întâlnirea cu o săptămână în avans. Timp berechet să își pună ordine-n idei și-n cuvinte până când ne vom fi întâlnit. Odată ajuns în biroul lui de deputat, după primele două întrebări l-am încuiat. A ales varianta ajutătoare – asistenta personală. O blondă platinată cu privire subînțelegătoare, cu fundul cât un fotoliu senatorial și sânii simulând impolitețea. I-a pus deputatului în brațe o copie a proiectului. Dar demnitarului tot i-a luat ceva timp să găsească articolele despre care îl iscodisem. Le-a citit cu luare aminte. Ca pentru prima oară. Incapabil să nuanțeze, să explice, să motiveze. Sic transit gloria P.N.Ț.C.D..

Altul percutase promițător, tot pe la Camera Deputaților, preț de vreo trei sferturi de mandat. O portavoce moderat-persistentă în favoarea IMM-urilor, de un liberalism contagios. Pâinea lui Dumnezeu, sarea în bucate și cuțitul în rană. Urma să candideze pentru un nou mandat de deputat, când i s-a publicat dosarul de fost colaborator al Securității.  A parcurs fulgerător toate fazele: s-a mirat, a negat, s-a resemnat. Din deputat reputat, s-a reprofilat în întreprinzător pensionat. Acum este o personalitate respectată în urbea natală.

Am cunoscut politicieni care au făcut câte 2-3 exchangeuri de partide în maxim doi ani. Politicieni care își bârfeau sinuos-abil colegii de partid, chiar de față cu ziariștii lingăi de funcții și de tacâmuri post-conferințe. Politicieni care au tutelat zeci de licitații publice măsluite. Politruci care în public se scuipau pe obraji, iar în dos se pupau ștregărește (”pe obraji”, nu ”în dos” – notă CC). 

Când ajungeam prea departe cu investigațiile, cei mai mulți reacționau cu sfidare implicită. Unii ajungeau la intimidare. Știau că sunt intangibili. Nedovedibili. Îi proteja Sistemul. Omerta. 

Alții, nu la fel de erectili psihic, deveneau extrem de ”expresivi”. Mă sondau cu priviri unsuroase, se foiau pe fotolii ca să-mi testeze receptivitatea la ”dialog”. Dacă mimam că le fac jocul, ajungeau în pragul negocierii tăcerii. Cu unul singur am ajuns  cu negocierea dincolo de limbajul corporal. Doar că n-am picat pe ”sumă”. Suma viciilor. Glumesc. N-am ajuns chiar la sumă. M-am fofilat și eu în fotoliu. Am devenit voalat, opac, aproape explicit ostil. La final, civilizat, ne-am împreunat mâinile. El, cu o strânsoare spastică. Eu, cu o scursură politică.

*

Nu politicienii sunt de vină (nu-i așa?!?). Mediul politic e, de fapt, patogen.

Ei, indivizii, ”homo politicușii”, se nasc curați. Tabula rasați. Apoi devin cooptați și  înregimentați. Finalmente, sunt îndoctrinați. Cu doctrina Puterii și a Banului. Singura mentalitate. Singura credință. 

Și nu există Partide. Există doar două entități brute, duplicitare și cvasi-spre-fals-antagonice: Puterea și Opoziția. O masă informă, dar compactă, de oameni cu identitate contrafăcută. Am scris-o deja, schematic în articolul anterior.

De aceea, pentru mine, spațiul politic este în carantină pe termen nelimitat. Iar cabina de vot este, deocamdată, ”no ComiCultural’s land”. 

 

VOTAT 1

 (articol dedicat alegătorilor fără aleși)